
Algoritmul Twitter favorizează opiniile conservatoare
Discursurile, partidele și agențiile de știri cu viziuni politice de dreapta sunt favorizate în detrimentul celor de stânga, spune o cercetare internă a Twitter.
Descoperirea a fost anunțată într-o postare pe blogul companiei în urma unui studiu ce evaluează cum anume algoritmul Twitter recomandă conținut politic utilizatorilor.
Potrivit studiului, utilizatorii care aleg să vizualizeze conținutul de pe pagina principală- Home – care se bazează pe algoritmi, văd mai multe postări politice spre deosebire de alte metode de vizualizare a conținutului.
Cercetarea s-a desfășurat în perioada aprilie-august 2020 și a analizat milioane de tweet-uri din Canada, Franța, Germania, Japonia, Marea Britanie, Spania, și SUA. În toate aceste țări, mai puțin în Germania, rezultatele au arătat că opiniile politice de dreapta se bucură de o amplificare din partea algoritmului față de alte viziuni politice.
Rumman Chowdhury, șefa echipei de învățare automată, etică, transparență și responsabilitate de la Twitter, a spus că nu se știe de ce algoritmul favorizează acest tip de discurs și că răspunsul este dificil de dat.
Here’s what’s complex: The team did phenomenal work identifying *what* is happening. Establishing *why* these observed patterns occur is a significantly more difficult question to answer and something META will examine.
5/n— Rumman Chowdhury (@ruchowdh) October 21, 2021
Echipa pe care o conduce plănuiește să faca o „analiză a cauzelor principale” pentru a încerca să descopere „de ce”-ul care plutește deasupra studiului. Analiza va testa modul în care oamenii folosesc platforma și va încerca să stabilească dacă utilizatorii Twitter sau algoritmul în sine cauzează această amplificare inegală.
O ipoteză pe care Twitter o ia în considerare este că agențiile de presă și politicienii de dreapta sunt mai pricepuți la a comunica eficient. Canalele de dreapta conservatoare par a știi cum să-și transmită opiniile și să ajungă la cât mai mulți suporteri ai ideologiei lor.
„Sperăm că, prin împărtășirea acestei analize, putem începe o conversație productivă cu o comunitate de cercetare mai largă pentru a examina diverse ipoteze care să explice de ce observăm, în general, o amplificare relativ mai mare a viziunilor de dreapta […] pe Twitter”, a adăugat Chowdhury la finalul postării.
Articole asemănătoare
Primele pagini ale presei britanice: între discursul istoric al Reginei și internarea premierului Boris Johnson
Afaceristul maltez Yorgen Fenech, inculpat pentru asasinarea jurnalistei Daphne Caruana Galizia. Riscă închisoare pe viață
Cele mai mari rețele de socializare vor să atace o lege a Indiei
Jurnaliștii europeni sunt de două ori mai îngrijorați privind știrile false decât omologii lor americani
Jurnaliștii afgani se află în pericol din cauza talibanilor