”Al Treilea Război Mondial” a început – pentru presa occidentală și din România, cu clickbait și exacerbări
Pe plan mondial, două evenimente au marcat începutul anului 2020: uciderea generalului iranian Soleimani de către o dronă americană și incendiile devastatoare din Australia, unde au murit aproximativ 480 de milioane de animale. Ca în orice moment de maximă tulburare, pe internet au început să circule știri alarmiste despre posibilitatea unui conflict militar major, asemănător celor două Războaie Mondiale. Până și publicațiile vorbesc despre ”începutul” unei conflagrații majore, în timp ce altele publică informații neverificate sau înșelătoare.
Teama mioritică
Pentru a înțelege modul în care informațiile despre un eveniment atât de important sunt distribuite pe internet, să ne uităm la rezultatele unei căutări pe Google News. Termenul ”Al Treilea Război Mondial” apare în primele rezultate în limba română ale motorului de căutare. În stilul unor publicații străine aflate la limita cu valorile deontologice, și în presa online din România o nouă conflagrație mondială a început. Deși niciunul dintre statele implicate nu a declarat război.
Capital notează, de exemplu, că ”Ar putea începe Războiul Mondial! Previziunile apocaliptice ale >>Stăpânilor lumii<<”, făcând referire la Consiliului pentru Relații Externe – un grup care a fost în centrul conspirațiilor privind dominarea Planetei, împreună cu Grupul Bilderberg și Comisia Trilaterală. Aceeași publicație repetă, într-o altă știre, evenimentul-care-nici-nu-a-început: ”Al Treilea Război Mondial?! Anunțul făcut de Donald Trump în scandalul care a pus lumea pe jar”.
Și ca să ne aducem mai bine aminte de anul 2012, cel în care se vorbea pe internet despre așa-zisele predicții mayase privind Apocalipsa, Kanal D ne aduce și previziunile lui Nostradamus – care prezice începerea, până în 2023, a unui război de magnitudini mari.
Pe de altă parte, Antena 1 face o prezicere proprie: ”Omenirea, în pericol! Războiul a început deja! Donald Trump, avertisment șocant: >>Vom lovi foarte rapid și foarte dur<<”. Totuși, jurnaliștii publicației online au omis că între cele două state nu există un conflict declarat oficial.
De fapt, dacă stăm să frunzărim secțiunea de News a Google, o să observăm că, pentru cele mai multe publicații din România, al Treilea Război Mondial este la un pas distanță – deși el nu este, neexistând nici măcar o declarație formală sau o poziție clară din partea statelor aliate. Printre ele se numără și câteva titluri de renume, cu expunere, care au ales să tragă de păr situația pentru a obține click-uri de la publicul îngrijorat.
Există, totuși, excepții: sunt câteva surse media care aleg să relateze faptele fără să pună un nume conflictului și care tratează subiectul cu aceeași obiectivitate cu care ar trebui să o facă presa.
Presa din întreaga lume, între teamă și clickbait
Exemplele nu se opresc doar la spațiul estic al Europei. De altfel, Buzzfeed a remarcat o serie de greșeli și inconcordanțe în spațiul digital după moartea lui Suleimani, printre care și o încercare de stârnire a tensiunilor prin intermediul Instagram.
O publicație britanică, cunoscută pentru exagerările, clickbait-urile și bias-ul afișat în articole, a făcut o secțiune specială pe site, dedicată World War III. Secțiunea datează din 2016, un an în care se credea că tensiunile vor escalada până la începerea unui conflict militar major, însă de pe 3 ianuarie și până în prezent, aceasta a prins iar viață. În realitate, Express.co.uk a avut cel mai mare număr de știri cu privire la al Treilea Război Mondial din spațiul vestic al Europei.
BBC notează că, de la moartea generalului iranian, pe Google Trends s-a remarcat o creștere a numărului de căutări privind WWIII (World War III). Printre alți termeni căutați de oameni din întreaga lume se numără și Donald Trump, Qasem Soleimani și Franz Ferdinand. Da, moștenitorul tronului Austro-Ungariei, ucis în 1914 și al cărui asasinat este considerat a fi evenimentul care a declanșat prima conflagrație mondială. Publicația britanică spune că utilizatorii motorului de căutare s-ar fi interesat cu privire la modul în care a fost asasinat arhiducele austro-ungar din pricina urmărilor: în 1914, moartea lui Franz Ferdinand a fost picătura care a umplut paharul tensiunilor deja existente. Speculațiile cu privire la repetarea acestui scenariu au un fundament – dovadă reacția Iranului – însă nu reprezintă o temă reală de discuție.
Folosirea unui eveniment care nu se desfășoară în prezent în titlu stârnește o reacție puternică din punct de vedere emoțional în rândul publicului. Pe măsura ”conflictului” sunt și temerile populației generale de a nu fi prinsă în schimbul de focuri dintre Iran, aliații săi și NATO, motiv pentru care se interesează mai mult despre evoluția evenimentelor din Irak. Totuși, manipularea emoțiilor consumatorilor de media prin folosirea unor sintagme nefactuale reprezintă o practică pe cât de extremă – din punct de vedere deontologic -, pe atât de reală: o vedem în presa din întreaga lume, mai ales în articole care par scrise rapid, fără contextualizare.
Totuși, e important de subliniat că tensiunile dintre Statele Unite al Americii și Iran există și că situația poate degenera – însă acest aspect nu trebuie să ducă la o psihoză generală, în cadrul căreia publicului să nu-i fie explicat cu precizie contextul agresiunilor și motivele pentru care s-a ajuns în acel punct.
Articole asemănătoare
Cum poți naviga anonim pe internet, de pe telefon
QAnon România n-a murit, se rebranduiește. Cum încearcă adepții teoriei conspiraționiste să treacă de filtrele Facebook
Jurnalist britanic pro-rus, acuzat de crime de război în Ucraina, pus pe lista de sancțiuni
YouTube a blocat conturile unor televiziuni ucrainene, asociate cu un aliat al Kremlinului
UPDATE Reacția președintelui CNCD / USR a depus plângere la Consiliul Discriminării împotriva Mariei Grapini