ADHD pe social media: tot mai mulți oameni caută informații despre această tulburare
Diagnosticele de ADHD (tulburarea de hiperactivitate și deficit de atenție) și interesul față de această boală sunt mai mari ca niciodată. Însă dacă ai probleme cu concentrarea, nu înseamnă că ești neapărat bolnav de ADHD și că ai nevoie de medicație.
Oamenii caută informații despre ADHD
Din 2007 până în 2016, adulții americani diagnosticați cu ADHD s-au înmulțit cu 123%. Creșterea asta a făcut ca adulții să ia locul copiilor ca cei mai predispuși să primească un diagnostic de ADHD. Astfel, adulții au devenit principala piață pentru producătorii de medicamente împotriva tulburării de hiperactivitate și deficit de atenție, conform unui articol The Guardian.
La fel – sau chiar mai mult – a crescut și interesul pentru informațiile despre ADHD. În special în ultimii doi ani de pandemie. Numărul urmăritorilor paginii de Reddit r/ADHD a crescut de la aproximativ 650.000 în martie 2020, la aproape 1 milion și jumătate în prezent. Anxietatea, lipsa concentrării și sentimentul că sarcinile zilnice ne copleșesc sunt atât simptome de ADHD, cât și a ceea ce fost numit Coronabrain (n.r: „Creierul Corona”). Ceea ce poate să explice de ce atât de mulți oameni s-au gândit în timpul izolării sociale că ar putea avea ADHD și atunci au căutat mai multe informații despre asta în online.
Dar nu doar pe Reddit a crescut traficul conținuturilor referitoare la ADHD. Un alt exemplu foarte bun este TikTok-ul. Pe acestă platformă, videourile de sub hastagul #adhd au aproape 12 miliarde de vizionări. Majoritatea celor care le-au făcut sunt persoane de 20 sau 30 de ani, care (cred că) suferă de această boală și le arată celorlalți utilizatori care sunt simptomele ei, precum dificultatea de concentrare și de gestionare a emoțiilor.
ADHD-ul, „o combinație de provocări”
Însă, așa cum spune publicația britanică, ADHD-ul nu este o boală pe care cineva poate ori s-o aibă, ori să nu, ci mai degrabă „o combinație de provocări”. Asta înseamnă că nu toți cei care se confruntă cu acestea chiar au ADHD. S-ar putea să-și streseze creierul petrecându-și timpul pe social media în loc să să doarmă cât ar trebui (ceea ce a ajuns să fie numit doomscrolling). Sau ar putea să însemne că au prea multe lucruri de făcut într-un timp foarte scurt, lucru care le poate face creierul să se blocheze, conform unui articol Forge.
Iar problema nu este neapărat să crezi că ai putea avea ADHD. Dar atunci când începi să iei medicamente pentru tratarea unei boli pe care nu o ai, începe să devină o problemă. Aceiași algoritmi de pe rețelele sociale care îți recomandă conținut asemănător cu cel de care ești interesat, cum ar fi postările despre simptomele ADHD, pot să te includă și în publicul țintă al reclamelor pentru medicamentele care reduc deficitul de atenție și hiperactivitatea.
Astfel, în țări precum SUA, care au o legislație permisivă în ceea ce privește distribuirea de medicamente psihice, oamenii pot ajunge dependenți de acestea pentru a putea face față responsabilităților zilnice. Chiar dacă tot ce le-ar trebui ar putea fi un somn bun și să-și pregătească în avans o listă cu sarcinile pe care le au de făcut ziua următoare.
Articole asemănătoare
Televiziunile sportive, pierderi mari în 2020. Meciurile echipei naționale au fost cele mai urmărite
Tensiuni între presa rusă și Financial Times, din cauza presupunerilor privind numărul de decese cauzate de COVID-19
Radio Total se relanseză în online
Rusia a prelungit arestul preventiv pentru jurnalistul american Evan Gershkovici
Doi senatori americani cer continuarea luptei anticorupție printr-o scrisoare adresată Vioricăi Dăncilă