A început al doilea proces antitrust din SUA împotriva Google
Al doilea proces antitrust al Departamenului de Justiție din SUA împotriva Google a început săptămâna aceasta. După ce a pierdut primul astfel de proces, la începutul lunii august, și a fost desemnată ca monopol în domeniul motoarelor de căutare, Google va trebui să se apere acum de acuzații similare pentru sectorul de publicitate online.
Departamentul de Justiție din SUA (DOJ) își continuă treaba de a scoate la lumină practicile ilegale ale gigantului tech. După stabilirea monopului pentru motoarele de căutare, autoritățile american spun acum că Google s-a folosit de „campanii sistematice de preluare a controlului asupra unei game largi de instrumente de înaltă tehnologie utilizate de editori, agenții de publicitate și brokeri pentru a facilita publicitatea digitală”. Cu alte cuvinte, compania Big Tech a căutat și a și reușit să controleze piața reclamelor online în favoarea sa, apoi s-a folosit de statutul său dominant pentru a elimina posibila competiție.
Google a negat aceste acuzații și a acuzat DOJ că se folosește de „argumente eronate” ce riscă să împiedice inovația și dezvoltarea tehnologiei publicității online. O nouă înfrângere în justiție ar fi catastrofală pentru companie, mai ales că procurorii DOJ vor ca Google să se despartă de diferitele servicii unde este definită ca monopol.
„Cumpărătorii și vânzătorii de publicitate au multe opțiuni, iar atunci când aleg Google o fac pentru că tehnologia noastră de publicitate este simplă, accesibilă și eficientă. Pe scurt – funcționează”, a adăugat Google în fața instanței, conform Axios.
Despărțirea s-ar putea întâmpla cu privire la motorul de căutare, în urma procesului din august, iar o posibilă hotărâre similară și acum ar însemna ca serviciul de publicitate online să fie, la rândul său, desprins. O decizie ce ar lovi direct în cea mai importantă sursă de venit pentru Alphabet, compania-mamă a Google. Anul trecut, aproape 80% din veniturile companiei (307 miliarde de dolari) au fost generate de publicitatea digitală.
Procesul este unul complicat și se va întinde pe durata câtorva săptămâni, iar decizia judecătorul va dura și ea săptămâni sau chiar luni până ce va putea fi emisă.

Articole asemănătoare
Klaus Iohannis: „Voi continua să acționez pentru un stat de drept, în care instituțiile sunt puternice pentru aplicarea legii, a protejării cetățenilor”
Diferențele dintre disinformation și misinformation. Un scurt ghid de înțelegere a nuanțelor dezinformării
Europa FM, Virgin Radio și Vibe FM, vândute unui magnat ceh al cărui nume este legat de Panama Papers
Autoritatea britanică de reglementare a pieței radio-TV-telecom va reglementa Internetul în Regatul Unit
Zeci de angajați ai Twitter au fost concediați după ce l-au criticat pe Musk