”Ați mințit poporul cu televizorul”. Cum a influențat manipularea Revoluția din decembrie 1989

Nu e o surpriză că fiecare eveniment care atinge o anumită anvergură atrage după sine și exagerări sau disimulări ale datelor reale în presă, iar o revoluție se încadrează, cu siguranță, în această categrie de evenimente ale căror unde reverberează diferit de la o regiune la alta și de la o perioadă la alta. Difuzarea unor astfel de știri a însoțit și Revoluția Română de la 1989, ceea ce a creat un ciclu care a contribuit la înfăptuirea acesteia: cu cât răscoala lua amploare, cu atât agențiile de presă transmiteau mai multe informații despre ea, iar cu cât agențiile de presă difuzau mai multe informații, cu atât oamenii devenau și mai înverșunați în hotărârea lor de a răsturna regimul. De aceea faptul că România a avut parte de o revoluție televizată nu constituie numai o caracteristică modernă a acesteia, ci și un factor care a contribuit la realizarea ei.

Folosirea știrilor false în România

La data de 22 decembrie 1989, revoluționarii au preluat controlul televiziunii de stat. Deși prima intenție a susținătorilor democrației a fost una pozitivă, menită să înlăture teama poporului și să legitimeze acțiunile revoluționare, sediul TVR a ajuns ulterior epicentrul de la care era emanată dezinformarea, întocmai ca în timpul vechiului regim. Celebra exclamație a lui Mircea Dinescu, „Armata în Bucureşti e cu noi! Dictatorul a fugit! Eroicul popor român, victorios! Am învins! Am învins!” și declamația Olgăi Delia Mateescu, recitând strofa a doua din poezia ,,Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie” de Mihai Eminescu au avut rolul de a-i îmbărbăta și de a-i înverșuna pe cei aflați în fața televizoarelor.

Totuși, în foarte scurt timp, intențiile pur democratice ale ocupării televiziunii naționale s-au transformat în unelte ale stabilirii unei noi structuri, poate tot atât de lipsită de spirit democratic. Afirmațiile potrivit cărora sediul TVR și alte instituții erau supuse unor atacuri teroriste au fost lansate cu scopul de a crea o problemă iluzorie, pentru ca apoi anumiți oameni să-și poată asuma rezolvarea acesteia. Comunicatele erau transmise la ordinele unor oficiali ai Armatei sau reprezentanți ai fostei Securități, publică Digi24.ro. Afirmația jurnalistului Ion Cucerai prezintă succint, însă eficient, situația:

„Era o întreagă structură care trebuia să-şi niveleze drumul spre putere pe care şi l-au nivelat foarte repede. Aceste diversiuni au bătătorit bine toate aceste întâmplări încât s-apară ei ca salvatori. Interesul generalilor era să se producă o confuzie şi un talmeş balmeş a la Naşu, şi din acea confuzie să iasă ei eroi”.

Tot Digi24.ro informează că, din seara de 22 decembrie, informațiile care apăreau pe post trebuiau discutate în prealabil cu un comandament militar stabilit la etajul al 11-lea al televiziunii, potrivit declarației lui Teodor Brateș, omul care lansa în direct mesajele alarmiste cu privire la existența teroriștilor. Tehnicile prin care erau folosite știri false pentru angrenarea emoțională a populației civile în sprijinul Armatei sunt caracteristice unui război psihologic. Totuși, nicio anchetă desfășurată până în prezent nu a putut identifica membrii acelui comandament militar.

Folosirea știrilor false în presa străină

De informații exagerate sau distorsionate s-au folosit, de asemenea, și agențiile de presă din străinătate, chiar dacă scopul nu a fost unul atât de malign ca în cazul celor difuzate în țară. Poate din dorința de a atinge o audiență mai mare, poate din lipsa unor date veridice sau poate din pură superficialitate jurnalistică, mari agenții din presa internațională au vehiculat cifre închipuite, care exagerau, într-un sens sau altul, valoarea numerică reală a evenimentelor. Oricum, modul în care au fost prezentate cele ce s-au întâmplat în decembrie ’89 în România a influențat percepția generală internațională asupra abuzurilor regimului comunist, dar și a reacției revoluționarilor la aceste abuzuri.

Spre exemplu, la data de 17 decembrie, la Radio Budapesta a fost difuzată o știre care pretindea că, în aceeași zi, autoritățile comuniste au ucis 70.000 de protestatari, iar amplificarea ireală a numărului victimelor l-a determinat pe Nicolae Ceaușescu să dispună închiderea granițelor cu Ungaria și Iugoslavia, în ziua următoare. Totuși, potrivit adevarul.ro, Radio Budapesta și-a rectificat greșeala informațională, întrucât la 19 decembrie a relatat că numărul morților de la Timișoara era cuprins între 300 și 400. Tot în acea zi, la Radio Europa Liberă a apărut următoarea declarație: ,,Numărul morţilor variază de la doi la câteva sute… specificăm că aceste cifre nu sunt confirmate.” La 20 decembrie, Reuter transmitea din Belgrad: ,,De când forţele Securităţii au intervenit cu tancuri şi elicoptere împotriva demonstranţilor anti-guvernamentali, au fost ucişi până la 2000 de oameni.” De asemenea, de-a lungul zilelor de revoluție, au existat surse în presa străină care declarau că la Timișoara au fost ucise doar câteva persoane. Vedem, deci, cum cifrele variau în mod exorbitant de la o știre la alta.

Lipsa de soliditate a informațiilor se datora, în parte, faptului că majoritatea acestora erau transmise agențiilor de presă de către studenți emigranți sau turiști plecați în străinătate. În aceste condiții, fără existența unei instanțe modulatoare care să poată filtra realitatea de fabulație, devine clar cum mari agenții de presă au transmis știri neverificate.

Pe lângă date exagerate, au existat chiar și povești a căror esență era neadevărată, ca în cazul fotografiei în care părea că unei femei mutilate îi era scos copilul încă nenăscut din pântece, scornire care a cauzat o puternică reacție de șoc și de înverșunare din partea lumii și a contribuit la distrugerea completă a imaginii comunismului din România. Se pare, însă, că, în realitate, femeia murise din cauza unei come alcoolice cu aproape două luni înainte, iar copilul decedase cu câteva săptămâni în urmă, la vârsta de două luni. După cum relatează adevarul.ro, cei doi nici măcar nu erau înrudiți și, din pricina unui cumul de factori nefavorabili, amândoi au ajuns să fie înmormântați la cimitirul săracilor.

Oricum, este indiscutabil că Revoluția Română din 1989 se datorează, în mare parte și presei, chiar dacă, cel mai probabil, tot ar fi avut loc destul de curând, având în vedere situația statelor comuniste la acea vreme: Zidul Berlinului căzuse, existau revolte în toată zona comunistă, iar Mihail Gorbaciov eșua categoric în încercarea sa de a aplica o politică de ,,reconstrucție și schimbare”.