Trei moguli de presă și un afacerist și-au dat întâlnire în Serbia. Posibilele mize ale întrevederii
La sfârșitul săptămânii, trei moguli de presă și-au dat întâlnire în capitala Serbiei, să discute ”câte ceva despre situația din mass-media” și ”să bea un șpriț”. Într-un cadru restrâns, ”ca între prieteni”, patronii unor instituții de presă relevante din România au fost surprinși într-o fotografie care a fost publicată, ulterior, în Libertatea.
avem trei figuri cunoscute:
Cozmin Gușă – patronul RealitateaTV -, Dan Andronic – acționarul majoritar al EVZ – și Sebastian Ghiță – care a fondat RomâniaTV și a fugit în urmă cu doi ani din țară, din cauza problemelor cu legea. Întrebat dacă poate confirma că a fost prezent la Belgrad și că s-a întâlnit cu cei doi, Gușă a aprobat. ”După cum vedeți din fotografie, nu suntem singuri, ci cu un grup de prieteni, inclusiv oameni din presă. Am venit ieri, am discutat câte ceva despre situația din mass-media și am băut un șpriț. Chiar acum mă îmbarc să revin în București”, a mai spus acesta.
Ulterior, informația a fost confirmată și de Dan Andronic, publicând și poza din Libertatea pe pagina sa de Facebook. ”La Belgrad, împreună cu niște prieteni. Înconjurați de civili. Civili everywhere. Amănunte să dea Cozmin. El e purtătorul de cuvânt”, a scris acesta în descriere.
În partea stângă a imaginii dezvăluite de Libertatea, se mai poate observa parțial un bărbat. Conform EVZ, care citează Inpolitics.ro, prezent ar fi fost și patronul Apa Nova, Ovidiu Semenescu.
La o primă vedere, apare întrebarea ce caută un afacerist la o discuție despre presă? Răspunsul e simplu: o perioadă destul de bună, Semenescu a investit o parte din banii Apa Nova în Money.ro TV, o bucată din echipa Money Channel – care aparținea Realității Media. În 2013, când Semenescu s-a angajat să investească aproape 500.000 de euro în postul de televiziune, lua formă și RTV, la conducerea lui Sebastian Ghiță.
Semenescu mai avea și un restaurant (Le fin Palais Royal) în Piața Amzei, care, conform jurnaliștilor EVZ, ar fi fost vizitat și de președintele Klaus Iohannis. Cu toate astea, nu s-a putut afirma că șeful statului și afaceristul s-ar cunoaște. Toate aceste detalii (și chiar mai multe) sunt extrase dintr-o investigație de pe Evz din 2015.
Celor trei patroni de presă li se mai adaugă și un investitor generos.
De remarcat sunt diferențele dintre politicile editoriale adoptate de cele trei instituții de media amintite mai sus. Dacă ne uităm strict la modul de abordare al anumitor problematici, o să observăm că asemănările dintre RealitateaTV și RomâniaTV sunt puține.
Vedeta s-ar putea să rămână p-afară
Situația tensionată dintre Rareș Bogdan, vedeta RealitateaTV, și conducerea postului nu este un fapt necunoscut. În urmă cu două luni, interzicerea în platou a unor invitați regulați ai emisiunii ”Jocuri de Putere” a stârnit reacții din partea jurnalistului, amenințând că își va da demisia dacă situația nu este rezolvată.
Deși Rareș Bogdan a continuat să apară pe post, încă de atunci s-a putut observa că între acesta și patronul Cozmin Gușă există niște tensiuni. La sfârșitul lunii noiembrie, acesta din urmă a afirmat: ”Singurul lucru interesant şi folositor din telenovela Rareş Bogdan este că, analizând poziţionarea publică a unor invitaţi ai Realităţii, l-am identificat pe generalul Florian Coldea în spatele acestei operaţiuni. Nu i mare surpriză, dar e utilă: vom renunţa la colaborarea cu “trompetele lui Coldea”, este ceva benefic pentru dezbaterea publică din România în mod sigur!”.
Următorul atac substanțial la adresa realizatorului TV a venit sâmbătă seara, la câteva zile de la întâlnirea mogulului. În direct, același Gușă dezvăluie că Rareș Bogdan ar fi dat, în 2017, explicații în fața anchetatorilor de la DNA Brașov, timp de șase ore. Patronul Realitatea nu a dezvăluit despre ce dosar ar fi vorba, însă că ar avea legătură cu prezența jurnalistului într-un anume restaurant. Cu toate astea, Bogdan a explicat în decursul zilei de luni despre ce ar fi fost vorba: a salutat, pe rând, doi inculpați într-un dosar aflat în lucru la DNA, care nu aveau voie să comunice între ei.
Mizele discuției
Așadar, ce caută la aceeași masă, discutând ”situația din mass-media”, cel puțin patru persoane (după spusele lor, ar mai fi fost persoane) care în afară de domeniul în care își dezvoltă afacerile – sau își investesc banii – nu prea au multe în comun (la prima vedere, cel puțin)?
Ar putea fi vorba despre alinierea pentru un scop comun? Să fie vorba de mișcări de pe scena politică, luând în considerare că Cozmin Gușă a tot încercat să își legalizeze partidul, iar Sebastian Ghiță a dost și deputat? Cu două alegeri în față (pentru europarlamentare și pentru prezidențiale), nu este exclus ca acest segment de presă să se alinieze pentru susținerea unui candidat favorabil.
Articole asemănătoare
Vezi ce au căutat românii pe Google săptămâna aceasta
Facebook a fost dată în judecată pentru încălcarea confidențialității datelor în scandalul Cambridge Analytica
Un pilot rus a folosit salutul nazist la ceremonia de premiere de la Campionatul European de Karting
Platforma lui Trump, Truth Social, a pierdut 73 de milioane de dolari de când s-a lansat
Optimism pe hârtie, pesimism în buzunare. Sputnik promovează ”creșterea economică” pompată de PSD EXCLUSIV