Ziua în care al treilea om în stat a invitat o jurnalistă în baie EXCLUSIV
De când a ieșit România de sub regimul ceaușist, am tot văzut derapaje ale oamenilor politici la adresa presei – deși sunt niște oameni care nu numai că își fac treaba, dar le oferă și lor un atuu: acela al expunerii. Traian Băsescu este cel mai bun exemplu. Pe vremea aia, ocupa funcția de președinte al țării, însă asta nu l-a oprit din a i se adresa într-un mod jignitor – și jenant – unui om de presă.
Liviu Dragnea a dovedit și el că are aproape aceleași caracteristici ca și adversarul său politic, după ce a avut o răbufnire la adresa unui jurnalist chiar pe holurile Parlamentului. În fața camerelor de luat vedere, în fața unui grup de profesioniști și a țării întregi, Liviu Dragnea și-a dat arama pe față. S-a dezbrăcat de caracter, cum s-ar zice.
Votul pentru moțiunea simplă împotriva ministrului Justiției, Tudorel Toader, se terminase și liderul celei mai mari formațiuni politice din România a venit spre grupul de jurnaliști adunați pe hol. La un moment dat, unul dintre ei l-a întrebat dacă legea care le permite celor condamnați la maximum 5 ani de închisoare să execute pedeapsa acasă îl favorizează. Și de acolo, totul e istorie…
”Vorbiți cu hashtagul, vorbiți cu Iohannis să dea un decret să mă împuște mâine. Ați ajuns oameni tineri să susțineți securiștii, să susțineți abuzurile, toate prostiile. Cu ce dracu să mă avantajeze? Că mi-au distrus viața atâția ani, m-au condamnat fără nicio probă la Referendum că s-a supărat Băsescu și fără nicio probă în al doilea dosar. Asta e marea corupție de care se vorbește în România”, a spus liderul PSD.
Se spune că să-ți pierzi rațiunea este egal cu a-ți arăta vulnerabilitatea. Oho, și liderul PSD nu duce lipsă de temeri. Îl înțelegem – cu ironia de rigoare – pe Dragnea! E greu să fii șef peste toți, peste partid, Guvern, partenerii de coaliție și pe deasupra să mai ai și caracter. Cu trei dosare pe cap, cu o Dăncilă care mai-mai că-și iscălește în palmă să nu uite și cu trădători de partid, al treilea om în stat (!) crede că merită un free pass din partea jurnaliștilor.
Publicului nu îi era necunoscut că social-democrații au uitat să se mai și intereseze de imaginea partidului – PSD e considerat acum o adunătură de personaje suspecte, de indivizi care nici în examenul de BAC n-aveau ce să caute și de profitori. Deși acest episod poate fi considerat o simplă greșeală de PR, este și un derapaj al cuiva care ocupă una din cele mai importante poziții. Peste toate astea vine însă avaria. Personajul despre care vorbim nu s-a ascuns din a arăta că ar vrea mai mult.
Aberațiile rostite de Dragnea nu se opresc aici. EurActiv a surprins o discuție între șeful Camerei Deputaților și probabil un alt reporter, desfășurată înainte de incidentul descris mai sus. Nemulțumit că jurnaliștii îl așteptau la intrarea în Biroul Permanent, acesta mai să-i tragă și de urechi. Obraznicii. Mai apoi s-a întors, ca dintr-un impuls, spre o persoană care nu apare în cadru și… a invitat-o în baie.
”Hai în baie cu mine. Hai în baie. Îți ies poze calumea acolo”.
Dragnea, deranjat de jurnaliștii care îl așteptau la intrarea în sala Biroului permanent
Gepostet von EurActiv.ro am Mittwoch, 31. Oktober 2018
Ceva din această figură a lui Liviu Dragnea îmi aduce aminte de Donald Trump – personaj pe care șeful Camerei pare să-l admire. Diferența dintre cei doi este nu de ideologie, de maniere sau de creștere, ci de starea de spirit. Unul pare pe culmi, în timp ce celălalt pare fi prins la bordul unei nave care se scufundă. Acesta din urmă nici nu mai realizează că toți am asistat la frângerea, bucată cu bucată, a costumului pe care l-a îmbrăcat cu mulți ani înainte.
De Halloween, Liviu Dragnea și-a dat masca jos.
Articole asemănătoare
Prim-ministrul Nicolae Ciucă reacționează cu privire la lista AUR a ”presei toxice”
Conflictul Ucraina – Rusia arată exact cât de poluat este mediul online românesc de propagandă EXCLUSIV
Toate figurile politice îndoielnice pe care le-a promovat Sputnik în doar câteva zile
Presa din România nu s-a plictisit de cazul Elodia, deși au trecut 12 ani de la dispariția ei
Românii au căutat pe Google versurile Prohodului, oferte de eMag sau cum se calculează aria cercului