Circuitul știrii despre presupusa înțelegere dintre Udrea și FBI EXCLUSIV

Reținerea Elenei Udrea și a Alinei Bica în Costa Rica de către Interpol a făcut vâlvă încă din primul moment. Vestea că cele două au fost ridicate de către autorități a făcut rapid înconjurul țării, apoi toate publicațiile mari să dezbată subiectul. S-au făcut chiar și reportaje în centrul unde fostul ministru al Turismului ar fi ținut.

Cu toate astea, la sfârșitul săptămânii a fost lansată o ipoteză inedită: colaborarea pe care blonda de la Cotroceni ar avea-o cu FBI. Scenariul a fost lansat prima oară, din ce se pare, de către jurnalistul Stelian Negrea în timpul unei emisiuni de la Realitatea TV. Miza, spune acesta, ar fi libertatea: ”Potrivit informaţiilor noastre, Udrea a acceptat să colaboreze cu investigatorii FBI. Este o ştire care ar trebui să dea fiori pe şira spinării celor trei persoane. Udrea este trezorierul unor afaceri uriaşe pe timpul celor două mandate ale lui Traian Băsescu. Poate aflăm nişte lucruri cutremurătoare. Într-o investigaţie de acest fel, foarte importante sunt dovezile pe care le pot scoate la suprafaţă şi pe care le pot converti în probe juridice (…) Atât Udrea, cât şi Alina Bica pot pune la dispoziţia anchetatorilor probe solide. Ele pot da substanţă şi pot transforma nişte bănuieli în probe juridice”.

Vestea a circulat rapid pe internet, cum se întâmplă în general în cazul persoanelor pentru care opinia publică prezintă interes sporit. Imediat s-a trecut la preconizarea cui ar putea fi afectat de posibilile dezvăluiri ale celor două femei. Spre exemplu, Stirimondene.fanatik.ro scrie în ”Elena Udrea, colaborare cu FBI? Știrea care ar da fiori unor persoane importante din România” că ”Din păcate, dacă acestea vor coopera, iar lucrurile nu vor rămâne doar la stadiul de speculații, nume mari din politică vor avea de suferit”. Tot de aici aflăm că ar putea fi vizați Traian Băsescu, George Maior și Florian Coldea. Tema ”fiorilor” este reluată și de Prosport.ro, însă este un extras din declarația de luni a lui Stelian Negrea. 

Stiripesurse a ales să adauge la începutul titlului și cuvântul ”alertă”, scris cu majuscule – ”ALERTĂ Elena Udrea ar fi acceptat să colaboreze cu FBI (Realitatea Tv)”. Din acest material aflăm și că FBI ar fi interesat în mod special de ”afacerile desfășurate în perioada regimului Băsescu”. 

O reacție ceva mai aparte a avut-o site-ul finanțat de Kremlin, Sputnik Moldova. ”Vestea zilei: Cutremur pentru Băsescu și Maior – Elena Udrea toarnă la FBI!!!” – da, cu trei semne de exclamare – privește în mod sceptic ipoteza lansată de Stelian Negrea la Realitatea TV și întoarce scenariul pe dos: autorul materialului, Dragoș Dumitriu, spune că publicația pentru care scrie deține informații că blonda de la Cotroceni ar fi făcut o înțelegere ”nu cu FBI, ci cu conducerea (politică) de la București”. Negocierile în acest sens, spune Sputnik.md, ar fi ajuns și la urechile serviciilor americane, care au și intervenit.

Mai este de menționat faptul că Stelian Negrea a fost angajat al postului de televiziune Antena 3, iar după demisia sa a acuzat trustul Intact că i-ar obliga pe jurnaliști să semneze contracte care îi transformă în executanţi ai ordinelor venite din partea angajatorului. În plus, fostul senior editor a mai fost implicat într-un scandal dintre DCnews și Evz, pornit de la același subiect. Trei ani mai târziu, același Stelian Negrea a dezvăluit și veniturile lui Cătălin Tolontan din perioada 2005-2010. La scurt timp a venit și un răspuns din partea omului de presă, care a afirmat că aceste dezvaluiri care conțin „calcule incorecte” sunt folosite ca instrument politic, cu ajutorul instituțiilor publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *