Cine i-a scris discursul Vioricăi Dăncilă? Cuvântarea din PE, cu autor necunoscut EXCLUSIV
Ziua de ieri a fost oricum una covârșitoare: după declarațiile dure ale lui Frans Timmermans la adresa Guvernului României și declarațiile halucinante ale mai multor persoane publice (printre care și al treilea om în stat), azi a venit rândul Vioricăi Dăncilă să ia cuvântul.
Discursul premierului din Parlamentul European de azi pare o schimbare de 180 de grade a premierului – parcă a ieșit la iveală o persoană care nu se aseamănă deloc cu femeia cu veșnicul deux piece și coafura devenită deja fashion staple. Cuvintele alese și mai ales modul în care au fost spuse acestea nu se aseamănă deloc cu cuvântările trecute ținte în fața europarlamentarilor.
”Ne pare rău, vă rugăm să ne scuzați”
În lunile ce au trecut, toți am fost martori la o Dăncilă profund emoționată de clipele scurte petrecute la Strasbourg ca și premier al României – că în perioada cât a fost europarlamentar ar fi încălzit un scaun -, poate chiar stingheră. Să ne amintim de întâlnirile purtate în prima zi a lunii octombrie a acestui an. Atunci, pe foștii colegi a încercat să-i convingă că România are o guvernare funcțională și democratică, pe care protestatarii „drogați” din 10 august au vrut să o înlăture. Adică, cu alte cuvinte, ”nu vă luați de noi, vă rugăm”. Lucru care nu s-a întâmplat. N-a fost crezută că na, Uniunea Europeană nu funcționează pe ochi frumoși, dar asta-i altă idee.
Lumea paralelă a Vioricăi Dăncilă
Dacă în dățile trecute șefa Guvernului de la București încerca să ceară îngăduință pentru conducerea PSD-ALDE, acum Dăncilă a venit sigură că nu va da explicații nimănui. Cu alte cuvinte, social-democrații români au vrut să lase impresia că nu mor caii când vor câinii. Nu că le-ar fi și ieșit, tocmai pentru că persoana aleasă, trecută prin fața acelorași oameni de mai multe ori, cu un comportament total diferit de cel afișat azi.
Printre altele, a treia propunere a PSD pentru premier de când au câștigat parlamentarele din 2016, a spus că reglementările în justiție nu-s făcute ”pentru MCV, pentru instituţii, pentru magistraţi, pentru politicieni”, într-o scurtă intervenție retorică, ceea ce în discursul obișnuit al său nu se regăsește. În plus, Dăncilă a luat apărarea (ca de obicei) și Jandarmeriei Române, adăugând de această dată exprimări precum ”nu pot accepta sub nicio formă”.
”Acest guvern pe care-l criticați atât de des a adus o creștere economică de 7%, a crescut nivelul de trai al românilor și de aceea românii îl iubesc”. Asta este încă o afirmație făcută de persoana aflată la conducerea Executivului, care mie personal mi se pare cea mai halucinantă. Da, poate sondajele spun că Partidul Social Democrat conduce peisajul politic cu câteva zeci de procente bune, însă de la asta până la dragostea nemărginită pe care ar avea-o poporul pentru formațiunea condusă de Liviu Dragnea e cale lungă. Mi se pare mai repede o lipsă de variante.
Semnat: autor necunoscut
Spuneam la început că apariția premierului este o schimbare de atitudine a acestuia, însă nu trebuie să fie interpretată ca o schimbare intrinsecă. Din contră, este o schimbare doar la nivel discursiv. Cu alte cuvinte, Viorica Vasilica Dăncilă a primit o foaie cu răspunsurile pe care ar trebui să le dea și a fost școlită bine înainte să se prezinte în fața europarlamentarilor.
Dacă stăm să comparăm cele două apariții, la distanță de doar două zile, o să observăm că reacția vehementă a prim-ministrului împotriva criticilor parlamentarilor europeni vine imediat după ce și Dragnea, și Tăriceanu au luat poziții de forță împotriva UE și a Parlamentului European.
Nu știm cu certitudine cine este autorul cuvântării de azi, însă legătura clară dintre dorința Partidului de a scădea popularitatea Uniunii în ochii propriului electorat este una clară. Interesele României nu sunt apărate prin scuze sau denigrări, ci prin simpla schimbare a elementelor defectuoase din societate.
Articole asemănătoare
Mai mulți ani de învățământ obligatoriu, o problemă pentru președintele Asociației Pro Vita EXCLUSIV
Prințul Arabiei Saudite își asumă responsabilitatea uciderii lui Khashoggi… dar nu prea
Sam Altman se va întoarce în funcția de CEO al OpenAI
Scenariul ”lovitură de stat dată de forțe străine”, un pericol pentru democrație
Lucian Mîndruță, din nou pe TV. Va prezenta emisiunea “Ediția de Dimineață”, la Digi24