Problema presei românești: selectivitatea

”Revista VIVA promovează infractori”. Intru pe Facebook și mă inundă statusuri peste statusuri despre cum și-a permis o publicație glossy să facă așa ceva! De parcă nu-i un subiect de care s-au lipit și cea mai dezinteresată parte a opiniei publice.

”Românii din exil”

Singurul lucru care m-a zgâriat pe retină a fost exprimarea folosită – ”trăiește în exil”. Știm cu toții că nu-i cazul Elenei Udrea, că n-a obligat-o statul să își facă bagajele și să se care din țară, ci condamnarea.

Tocmai exprimarea asta vinde. Cu cât criticile la adresa publicației sunt mai multe, cu atât notorietatea crește – nu-i publicitatea negativă tot publicitate? Adevărul e că revistele de can-can au trecut printr-o criză, în ultimii ani, de când nu s-au mai scos pe bandă rulantă nșpe mii de celebrități, că era ziua și vedeta. După principiul cerere și ofertă, genul ăsta de material nu au mai avut vânzările de pe vremuri – spre exemplu, Click a fost nevoit să își reducă tirajul în 2016 cu 10.000 de exemplare, conform Paginademedia.ro.

Elena Udrea are o condamnare definitivă și nu se află în exil, ci a fugit de lege. Aspectul ăsta e clar atât pentru public, cât și pentru presă. Însă de la problemele ei cu legea și până la publicarea pictorialului de către o instituție de presă care trebuie să vândă e o cale lungă și n-au nicio legătură.

Cheia? Selectivitatea

Libertatea presei este unul dintre factorii care decid tendința statului în sine: regimul ceaușist a lăsat multă vreme o tendință de aservire a mass-mediei puterii, chiar și după Revoluție. Dovadă rămân celebrele mesaje din ziarele din timpul Mineriadelor, pe care în 2018 le-am categorisii drept ”fake news” sau ”manipulare”.

Exact ca și în cazul oamenilor politici, populația este cea pusă în fața deciziei supreme: merge mai departe sau nu? Dacă un guvernant nu are încrederea publicului, cariera sa este pe butuci. Același lucru se poate întâmpla și cu un telefon. În funcție de preferințele oamenilor, cel care dorește să vândă (o idee, un produs sau chiar o imagine), își va modifica discursul în funcție de consumer. Instituțiile de presă funcționează la fel ca orice altă afacere, se supune acelorași reguli economice.

Dilema apare atunci când publicul nu are dorințe specifice ori atunci când nu știe să fie mai selectiv. 

Și ne întoarcem… tot la educație

Într-un sistem de învățământ în care accentul cade pe volumul din informații și nu pe calitatea acestora, educația civică este o fantomă a dorinței de democrație vestică. România încă n-a reușit să atingă pragul ăla, școlile predau bazele vieții într-o societate liberală doar în cadrul opționalelor și uneori în batjocură.

Există câteva asociații care promovează responsabilitatea cetățenească, importanța votului și a selectivității, însă până când țara noastră va reuși să reformeze sistemul educațional, sperăm că fiecare părinte are grijă și de acest aspect din cadrul formării copilului. Vă recomand cu dragă inimă platforma Educatiecivica.ro, dacă nu știți de unde să începeți sau doar vreți să cunoaște-ți mai multe – pe site se găsește și o secțiune specială pentru mass-media.

Exemplele pot continua

În online-ul românesc se învârt zilnic sute sau mii de articole, de la publicații mai mici sau mai mari. Amuzant (nu e!) este faptul că majoritatea acestor informații au diferite lacune, precum stilul delăsător în care sunt scrise, relevanța subiectului sau chiar credibilitatea. Cel mai simplu exemplu pe care pot să-l dau acum este cel ar articolelor care vorbesc despre un cutremur devastator, când de fapt este vorba despre un seism de o magnitudine redusă, sau articolele pe surse, care nu pot fi probate și apar ca ciupercile după ploaie în diferite momente cheie în online-ul românesc.

Concluzia este simplă: calitatea materialelor livrate publicului se modifică odată cu cerințele publicului.