Adevăr sau provocare în discursul lui Dragnea? Fact Check 2: Tentativa de asasinare
Liviu Dragnea a ridicat ieri seară un scenariu desprins din filmele cu James Bond – telespectatorii emisiunii cu Alessandra Stoicescu puteau să-și imagineze, în timp ce liderul PSD povestea cum s-ar fi încercat ”lichidarea” sa, cum Dragnea, într-un costum scump și cu părul aranjat minuțios, se ferea cu lejeritate de armamentul folosit de cei patru asasini ”plătiți de un om celebru în lume”, luându-i locul cu brio agentului secret, și el celebru.
Povestea spusă de al treilea om în stat a fost plină de detalii de fațadă, dar lipsită de fond. Știm locația, știm presupusa victimă și-i știm și pe așa-zișii asasini: Dragnea își amintește precis că erau ”patru străini”, cazați la celebrul hotel Athenee Palace, pentru trei săptămâni. Nici mai mult, nici mai puțin. Sursa informaților este, evident, necunoscută.
Normal că o întrebare rămâne, dincolo de toate poveștile cu asasini și super-eroi ai poporului: cine răspunde pentru viața lui Liviu Dragnea, al treilea om în stat?
Jandarmeria păstrează tăcerea
Știm că încă de când Viorica Dăncilă a fost învestită în funcția de premier la sfârșitul lunii ianuarie, tot Cabinetul său a renunțat la protecția asigurată de SPP – după ce șeful Camerei Deputaților l-a acuzat pe Lucian Pahonțu că a fost „implicat mai multe decât era cazul: în Guvernul Tudose”.
Inițial, am încercat să luăm legătura cu Jandarmeria Română, cea care se ocupă de membrii Executivului Dăncilă, însă apelurile nu au avut niciun răspuns. Ulterior, numărul pentru relații cu publicul nu a mai fost funcțional, motiv pentru care am formulat o cerere în baza legii 544/2001, pe care o puteți vizualiza mai jos.
Direct la sursă
Cine să știe mai bine ceva despre Liviu Dragnea, decât Liviu Dragnea însuși? Sau măcar partidul său. Biroul de președinte al Camerei Deputaților a fost primul pe listă, însă nici acolo n-am primit un răspuns, pe niciunul dintre numerele disponibile. Nici biroul de relații cu presa al Partidului Social Democrat nu s-a sinchisit să răspundă, ca și cum toate secretarele și-ar fi luat liber.
Ulterior, am încercat să luăm legătura cu fostul purtător de cuvânt al PSD, Adrian Dobre, care a precizat că nu poate răspunde la întrebări până nu se întoarce din concediu, adică la începutul lunii septembrie.
SPP s-a șters pe mâini
La polul opus de cele două exemple enumerate anterior se află Serviciul de Pază și Protecție care a venit cu un răspuns prompt la o întrebare simplă: Mai beneficiază Liviu Dragnea de serviciile SPP? Iar reprezentantul SPP pentru relația cu presa a clarificat acest subiect, infirmând informația.
Ceva mai târziu, și Ziare.com a luat legătura cu reprezentanții instituției, care au precizat că „SPP nu a fost sesizat cu niciunul dintre elementele pe care le-a precizat Liviu Dragnea in declaratia de marti seara de la Antena3 cu privire la amenintare si atentat”.
Într-adevăr, președintele Camerei Deputaților dispune de o persoană, angajată a SPP, care este răspunzătoare pentru protecția lui Liviu Dragnea atât timp cât se află în interiorul Parlamentului, însă liderul PSD a declarat chiar el că a renunțat la serviciile instituției conduse de Pahonțu – pe care îl acuză că i-ar fi transmis lui Paul Stănescu că Dragnea o să fie „executat undeva prin martie”, dar și că ar fifost „implicat mai multe decât era cazul: în Guvernul Tudose”.
”SRI nu a primit nicio sesizare oficială”
O tentativă de asasinare a unui înalt demnitar pare o problemă serioasă, ce ar intra în atribuțiile Serviciului Român de Informații. Cu toate astea, purtătorul de cuvânt al SRI a negat că ar fi existat vreo informare în acest sens.
„Serviciul Roman de Informații nu are atribuții legale privind paza și protecția demnitarilor români și nu a primit nicio sesizare oficială din partea președintelui Camerei Deputaților în legătură cu o presupusă amenințare la integritatea sa fizică”, a declarat Ovidiu Marincea.
Delirul celui de-al treilea om în stat
Partidul Social Democrat, biroul președintelui Camerei Deputaților și Jandarmeria au tras obloanele și se feresc să-și asume niște vorbe aruncate de al treilea om în stat, care a reușit să readucă în fața opiniei publice un scenariu șocant, să creeze atmosferă și, prin asumarea rolului de țintă directă a unui complot ”mafiot”, să arate cu degetul. Toate astea în scopuri proprii.
În același interviu, i-a nominalizat și pe Klaus Iohannis, Lucian Pahonțu și George Soros, precum și mulți alții, ca făcând parte din ”statul paralel”, veșnicul inamic al lui Liviu Dragnea.
Articole asemănătoare
România calcă pe pașii pe care a venit – înapoi în Evul Mediu
EU vs Disinfo: campanie de combatere a știrilor false
SCANDALOS: cum BATJOCOREȘTE Guvernul Dăncilă memoria lui Maniu, în plin An Centenar!
Cine este Adina Florea, propunerea ministrului Justiției la șefia DNA
Whistleblowing, o practică prin care se reduce corupția