Jurnaliștii postului public italian RAI, în grevă din cauza cenzurii guvernului lui Giorgia Meloni
La începutul acestei săptămâni, jurnaliștii de la televiziunea publică italiană RAI au intrat într-o grevă de 24 de ore. Greva a fost organizată de sindicatul USIGRai, care reprezintă aproximativ trei sferturi din cei 2.000 de jurnaliști de radio și televiziune ai RAI, exprimând plângeri cu privire la interferența editorială, condițiile de muncă și la ceea ce ei percep ca fiind o atmosferă tot mai represivă pentru mass-media în Italia.
Sindicatul a acuzat-o pe prim-ministrul Giorgia Meloni și pe partenerii săi de coaliție că încearcă să transforme televiziunea publică într-o „portavoce a guvernulu”, situație care a apărut odată cu învestirea acesteia în funcție, la sfârșitul anului 2022, conform Euronews.
„Am prefera să pierdem una sau mai multe zile de salariu decât să ne pierdem libertatea”, susțin reprezentanții lucrătorilor media.
Răspunsul RAI
Ca răspuns la acuzațiile formulate de liderii sindicali, conducerea RAI a acuzat USIGRai că a intrat în grevă din „motive ideologice și politice” care „nu au nimic de-a face cu drepturile lucrătorilor”. De asemenea, au acuzat sindicatul de „promovarea de știri false care generează prejudicii de imagine pentru companie” și de expunerea serviciului public la exploatare politică.
UniRAI, un alt sindicat de la postului public italian, le-a cerut celor 350 de membri ai săi să acopere turele celor care fac grevă luni, chiar dacă asta înseamnă să vină la serviciu în ziua lor liberă.
O problemă mai mare
Greva face parte dintr-o preocupare mai amplă cu privire la libertatea presei în Italia. Clasamentul Italiei în Indexul mondial al libertății presei, întocmit de organizația de supraveghere a presei Reporteri fără frontiere (RSF), a scăzut în acest an pe locul 46, cu cinci locuri mai jos decât în 2023. Acest lucru se întâmplă pe fondul îngrijorărilor legate de influența tot mai mare a guvernului asupra mass-media și a unei serii recente de procese intentate de politicieni împotriva jurnaliștilor (SLAPP).
Problema cenzurii RAI a ajuns pe prima pagină a ziarelor luna trecută, când un monolog al scriitorului Antonio Scurati, programat să coincidă cu comemorările care marcau sfârșitul regimului fascist în 1943, a fost anulat brusc de postul public italian. Scurati, care a scris romane istorice despre dictatorul italian Benito Mussolini, a folosit ocazia pentru a critica partidul lui Meloni pentru că nu și-a repudiat rădăcinile post-fasciste.
Articole asemănătoare
WhatsApp adoptă o nouă strategie în combaterea fake news-urilor din India
Un videoclip despre Trump, vândut cu 6,6 milioane de dolari. Lucrarea a fost autentificată prin blockchain
Șase din zece români ar achiziționa dispozitive Smart Home. Mai ales pentru bucătărie
Niște vrăjitoare din România speră să-i facă pe politicieni ”să lupte pentru oameni”
Cum se protejează Shorts și Reels de TikTok