Conducerea Apple, axată pe dezvoltarea căștilor AR
Majoritatea directorilor de top din conducerea Apple se concentrează zilele acestea pe dezvoltarea noilor căști de realitate augmentată. Dispozitivul se așteaptă a fi prezentat chiar la începutul lunii iunie, când Apple va fi prezentă la Conferința mondială a dezvoltatorilor (WWDC).
Căștile vor fi capabile să ruleze atât aplicații AR (unde obiectele digitale sunt proiectate peste lumea fizică), cât și VR (care înlocuiește lumea fizică cu una digitală) într-o combinație ce poartă denumirea de ”mixed-reality”. Conform Bloomberg, oameni de încredere ai lui Tim Cook – șeful Apple – se ocupă de întregul proiect de dezvoltare al acestor căști.
Printre aceștia se numără Mike Rockwell, directorul de produs al Apple, care supraveghează proiectarea căștilor – de la hardware până la sistemele software. De asemenea și Jeff Williams, directorul de operațiuni și posibilul succesor al lui Tim Cook, este implicat în proces, cu precădere în fabricarea efectivă a căștilor. Bloomberg afirmă că la nivel intern, fabricarea este cel mai complex pas pentru că dispozitivul este unul dintre cele mai dificile proiecte derulate de companie în ultimii ani.
Pentru a face utilizarea căștilor mai ușoară pentru utilizatori, Apple a lucrat pentru a transforma o suită din aplicațiile sale în versiuni ce pot fi folosite în VR. The Verge enumeră Safari, FaceTime și Apple TV printre serviciile pe care compania le vrea disponibile pe platforma operată de căști.
Prețul va fi unul piperat – analiștii se așteaptă la o sumă în jurul a 3.000 de dolari – însă Apple lucrează și la versiuni ce pot coborî până la 1.500 de dolari. Aceste căști, pe de altă parte, nu vor prezentate luna viitoare, ci în următorii doi ani.
Justificarea pentru acest preț o poartă numeroșii senzori și calitatea efectivă a elementelor cu care utilizatorii vor interacționa. Pe lângă o mulțime de camere pentru hand-tracking, Apple a adăugat o serie de senzorii ce pot să-ți scaneze și să urmărească mișcările ochilor, precum și un slider special ce lasă utilizatorul să schimbe modul de vizualizare, între AR și VR.
2 Comentarii
Articole asemănătoare
Două jurnaliste din Algeria, arestate pentru publicarea unui video cu un protest al femeilor
Domeniul argentinian al Google, cumpărat pentru doi euro de un web designer
Riscul infracțiunilor cibernetice este mai mare cu 60% în cadrul învățământului on-line
Soarta TikTok, încă neclară. Trump vrea ca Oracle și Walmart să dețină controlul total asupra aplicației
Plimbările românilor s-au mutat în cartiere. Cum a modificat pandemia tiparele de călătorie ale oamenilor