După ce a preluat Twitter, Musk vinde stocuri Tesla
Elon Musk a vândut stocuri Tesla în valoare de aproape patru miliarde de dolari, în urma achiziționării Twitter. Este a treia oară când Musk face acest lucru de când a anunțat pentru prima dată că va cumpăra platforma de socializare.
În aprilie a vândut prima tranșă de stocuri, în valoare de 8.5 miliarde de dolari, moment în care investitorii Tesla s-au grăbit să-l întrebe dacă acest lucru va deveni comun.
„Nu mai sunt planificate alte vânzări TSLA după ziua de astăzi”, a răspuns Musk pe Twitter.
No further TSLA sales planned after today
— Elon Musk (@elonmusk) April 29, 2022
Bineînțeles că lucrurile n-au stat așa. La începutul lui august, când era în plin proces împotriva Twitter pentru că voia să se retragă din procesul de achiziție, Musk a mai vândut o serie de stocuri, de data asta în valoare de aproape șapte miliarde de dolari. Investitorii, din nou, s-au alarmat și l-au întrebat dacă va înceta să mai vândă.
Ai ghicit, Musk a spus da.
Yes.
In the (hopefully unlikely) event that Twitter forces this deal to close *and* some equity partners don’t come through, it is important to avoid an emergency sale of Tesla stock.
— Elon Musk (@elonmusk) August 10, 2022
Conform Financial Times, din aprilie și până acum (de când a început toată tărășenia cu Twitter), acțiunile Tesla au scăzut cu 42%, iar această nouă tranșă de vânzări nu va mulțumi investitorii companiei de mașini electrice.
Dacă în celelalte două cazuri motivul a fost achiziționarea Twitter, de data asta Musk a refuzat să spună ce anume a stat în spatele deciziei. Nu e greu de observat că platforma pe care, acum, o deține se confruntă cu probleme financiare greu de ignorat. De la mari companii care au decis să-și oprească reclamele pe Twitter și până la nemulțumirile legate de noile schimbări pentru abonamentul la Twitter Blue (care va include bifa de verificare), Musk se vede nevoit să conducă o companie care, conform spuselor sale, pierde patru milioane de dolari pe zi.
Rămâne de văzut cât sunt dispuși investitorii (dar și Musk) să accepte Tesla ca fiind portofelul care alimentează niște ambiții egocentrice.
Articole asemănătoare
Cum denigrează Rusia imaginea Europei
Roomba, aspiratorul care schițează caselor utilizatorilor, a fost cumpărat de Amazon
Ce spune presa internațională despre rezultatele partidelor de extremă-dreapta la alegerile europene
Google învață presa independentă cum să identifice noi surse de venit
Uniunea Europeană impune sancțiuni Belarusului pentru arestarea jurnalistului Roman Protasevici