UE vrea să înființeze o nouă unitate care să asigure implementarea legilor anti-Big Tech
Comisia Europeană ia în calcul crearea unui nou directorat menit să pună în aplicare legile Uniunii care reglementează practicile Big Tech. Noua instituție ar urma să fie condusă de doi oficiali de top care s-au remarcat prin eforturile lor de a implementa legi antitrust.
Cele două nume menționate de sursele Reuters se referă la Alberto Bacchiega și Thomas Kramler. Ambii fac parte din Directoratul General pentru Competiție, Bacchiega fiind șeful diviziei care se ocupă de cazurile antitrust și cele de fuziune din piața tech, iar Kramler conducând unitatea specializată în cazurile ce privesc companiile de e-commerce sau cele de schimburi de date.
Cei doi au lucrat îndeaproape la pachetul de legi DMA care urmează să intre în vigoare anul viitor și sunt implicați în actualele investigații pe care Uniunea le-a deschis împotriva Apple și Amazon.
Reuters afirmă că UE vrea să înființeze noul directorat pentru a se asigura că Big Tech va respecta reglementările blocului comunitar. În urma pachetelor antitrust adoptate de Uniune a apărut îngrijorarea cu privire la modul în care instituțiile europene se vor asigura că giganții din tech vor introduce schimbările promise și cerute de noile legi. Răspunsul Comisiei pare să fie acest directorat.
Lucrurile sunt luate în serios, iar Uniunea spune că se fac pregătiri pentru ca pachetul DMA să fie implementat cât mai eficient posibil.
„Se estimează că punerea în aplicare a DMA va necesita aproximativ 80 de angajați, care vor fi redistribuiți la nivel intern, după caz. Organizarea internă se va baza pe expertiza relevantă a tuturor directoratelor generale și va asigura o dotare corespunzătoare a DG-urilor și serviciilor relevante”, a declarat un purtător de cuvânt pentru Reuters.
Articole asemănătoare
Veniturile din reclame ale X vor scădea cu aproape un miliard de dolari, în acest an
Rusia acuză Ucraina de uciderea unui jurnalist. O anchetă a fost deschisă
Un prezentator BBC a trimis mesaje abuzive și amenințătoare unei alte tinere
TikTok testează o funcție prin care pagina For You poate fi resetată
Editiadedimineata: Ce năzbâtii mai fac unii cercetători. Premiile Ig Nobel pentru cele mai amuzante descoperiri științifice