Google neagă informația potrivit căreia ar fi dezvăluit imagini din satelit cu baze militare din Rusia
După ce un cont citat des de Ministerul Apărării din Ucraina a postat un mesaj pe Twitter în care spunea că Google Maps a publicat imagini cu bazele militare din Rusia, mai multe publicații din întreaga lume au preluat știrea. The Moscow Times a fost prima publicație care a relatat asta, însă informația a ajuns și în presa noastră. Cu toatea astea, Google a ieșit public și a declarat că imaginile erau disponibile încă dinainte de război și că nu și-a schimbat politica de blurare a imaginilor cu baze militare.
Tweet-ul inițial aparține unui cont deseori citat de Ministerul Apărarii ucrainean și este considerat o sursă apropiată guvernului de la Kiev. Mesajul postat scrie că ”Google Maps a dat acces la facilitățile militare și strategice ale Rusiei. Acum toată lumea poate vedea o varietate de lansatoare rusești, rachete balistice intercontinentale, mine, posturi de comandă și depozite de deșeuri secrete cu o rezoluție de aproximativ 0,5 metri per pixel”.
⚡️GOOGLE MAPS ВІДКРИВ ДОСТУП ДО ВІЙСЬКОВИХ ТА СТРАТЕГІЧНИХ ОБ’ЄКТІВ РОСІЇ.
Тепер кожен може побачити різноманітні російські пускові установки, шахти міжконтинентальних балістичних ракет, командні пункти та секретні полігони з роздільною здатністю близько до 0,5 метра на піксель. pic.twitter.com/i75wR8Efwo— Armed Forces 🇺🇦 (@ArmedForcesUkr) April 18, 2022
Știrea s-a răspândit repede pe Twitter și a fost preluată de agenția de presă NEXTA, moment în care Google a intervenit și a anunțat că ”vă rugăm să rețineți că nu am făcut nicio modificare în ceea ce privește blurarea imaginilor noastre din satelit din Rusia”. The Verge a putut confirma că mai multe baze militare, atât din Rusia cât și din alte state nu sunt blurate pe Google Maps, însă există câteva excepții (mai multe baze militare preponderent din Franța, Belgia și Olanda).
Hi there, please note that we haven’t made any blurring changes to our satellite imagery in Russia.
— Google Maps (@googlemaps) April 18, 2022
Reacția promptă a giganților tech este vitală în aceste momente, tocmai pentru că valul de informații este tot mai mare, iar diferența dintre informație și fake news devine din ce în ce mai subtilă. Twitter a fost în centrul acestui val de știri (verificate sau nu), iar prezența vocilor oficiale ajută la distribuirea informațiilor clare.
Articole asemănătoare
Un celebru post TV din Occident, acuzat de terorism de către Rusia
Robert Turcescu, co-inițiator al unui proiect care modifică Legea audiovizualului
Ce scrie presa internațională despre drona rusă căzută pe teritoriul României
Un alt caz în care instituțiile statului limitează munca jurnaliștilor
Poate fi considerată România un model privind asumarea Holocaustului şi combaterea antisemitismului?