Cazul Ucraina. Imaginea Rusiei de victimă nu se potrivește cu planurile imperialiste ale lui Putin

Pentru mulți ucraineni, aflați departe de regiunia Donbas, realitatea i-a lovit abia acum, când amenințarea unei invazii ruse s-a accentuat. Îngrijorări există și-n spațiul UE, mai ales în România: din ce în ce mai mulți români cred că, dacă nu a început, ne pregătim de un război cu Rusia – perspectivă înfricoșătoare pentru mulți.

Rusia spune că se află la granița de est a Ucrainei cu tancuri, soldați și spitale nu pentru că-și dorește, ci pentru că este agresată. Însă cum realitatea poate fi înșelătoare – mai ales prin filtrul rus -, imaginea de victimă nu se potrivește cu planurile imperialiste pe care Putin și le-a exprimat sub o formă sau alta de-a lungul timpului.

Socoteala din târg

”Acasă”, Putin are o socoteală – care nu se potrivește cu cea de pe plan extern. Pentru cei care au urechi să asculte, Rusia joacă cartea victimei. Invocă în mod obsesiv niște acorduri din anii ’90, descrise de Putin ca fiind „promisiuni” că NATO nu se va extinde în Europa de Est.

În realitate, discuțiile de după căderea zidului Berlinului dintre NATO și Rusia vizau prezența militarilor non-germani pe teritoriul fostei RDG, după reunificare. Acest lucru a fost confirmat de Gorbaciov într-un interviu acordat recent: „Subiectul «expansiunii NATO» nu a fost deloc discutat și nu a fost adus în discuție în acei ani (…) S-a discutat o altă problemă pe care am adus-o în discuție: să ne asigurăm că structurile militare ale NATO nu vor avansa și că forțe armate suplimentare nu vor fi dislocate pe teritoriul RDG-ului de atunci după reunificarea Germaniei (…) Tot ce ar fi putut fi și trebuia făcut pentru a consolida această obligație politică a fost făcut. Și împlinit”. 

Într-un discurs menit să justifice anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea, liderul de la Kremlin a afirmat că liderii occidentali „au mințit de multe ori”, „odată cu extinderea NATO spre est, precum și cu desfășurarea infrastructurii militare” la granițele Rusiei.

Putin face referire, cel mai probabil, la asigurările date de reprezentanții NATO Kremlinului în 1997. Alianța Nord-Atlantică promitea să nu staționeze permanent „forțe de luptă substanțiale pe teritoriul noilor membri NATO”, conform think-tankului Brookings.

Ceea ce a și făcut – până în 2014, când Rusia a intrat pe teritoriul ucrainean și a anexat Crimeea.

Rusia motivează actualele masări de trupe prin nevoia de a-și apăra propriile granițe. Catalogând NATO drept ”agresor” și invocând obsesiv România și Polonia, două dintre statele care dispun de armament necesar protejării spațiului vestic, Moscova motivează o potențială invazie a Ucrainei prin nevoia de a se apăra de Bau-Baul occidental.

De acasă, Rusia vede Ucraina diferit

„Un singur popor” – așa descria Vladimir Putin relațiile ruso-ucrainene, în 2021. Legăturile dintre cele două națiuni sunt mai vechi decât Imperiul Rus, susținând că împart, alături de Belarus, un strămoș comun: Rusia Kieveană.

Experiențele istorice stau la baza imaginii pe care Rusia și-a creat-o față de Ucraina, după cum explică cercetătoarea Malina Kaszuba în ”Connections: The Quarterly Journal”. Pentru că teritoriul ucrainean a stat în calea tuturor forțelor ostile rușilor (de la Napoleon și până la Germania nazistă), Moscova nu poate accepta decăderea Kievului din spațiul său de influență.

Poziția pro-europeană pe care Ucraina a încercat să o adopte în ultimii ani au făcut Kremlinul tot ce i-a stat în putință să rupă legăturile vecinilor cu Occidentul, inclusiv prin campanii extensive de propagandă al căror unic scop era pierderea identității culturale a Ucrainei. Acesta este și motivul care, spre sfârșitul anului trecut, Moscova a cerut ca statele ex-sovietice să nu fie acceptate în NATO.

Însă eseul semnat de Vladimir Putin ne dezvăluie o față imperialistă a regimului, mascată de falsul sentiment de unitate cu Ucraina. Atlantic Council notează că unul dintre pasaje pune la îndoială legitimitatea granițelor ucrainene și argumentează că mare parte din teritoriul pe care-l ocupă astăzi a aparținut Rusiei.

„Rusia a fost jefuită”, mai scrie Putin, ca ulterior să lase de înțeles că Donbas este o regiune de care Kievul se poate lipsi.

La momentul publicării eseului, afirmațiile lui Putin au fost catalogate ca fiind similare unei declarații de război – care, de altfel, se prelungește din 2014, de când cele două state sunt angrenate într-un conflict militar în regiunea estică Donbas. În paralel cu imaginea de victimă, Rusia a adoptat mai multe măsuri active care să apropie țara-mamă de viziunea imperialistă pe care Putin a avut-o încă de la venirea la putere.

Disonanță

Între ceea ce Rusia spune și ceea ce face există o disonanță clară, marcată de intențiile reale ale actualului regim de la Moscova. Sfărâmarea blocului sovietic și pierderea poziției de putere militară globală au reprezentat pilonul pe care Vladimir Putin și-a consolidat puterea pe plan intern, în timp ce destabilizarea societăților democratice (uneori cu o mică mână de ajutor) au făcut posibilă creșterea influenței Rusiei în spațiul vestic.

Situația de astăzi din Ucraina este cu adevărat îngrijorătoare nu atât prin prisma daunelor pe care Rusia le-ar putea produce NATO, ci prin faptul că forțele occidentale tratează cu un om al căror acțiuni nu sunt dominate de rațional. Să luăm exemplul anexării Crimeei, când Moscova a destabilizat întâi viața internă a regiunii și abia ulterior a acționat militar – minimizând astfel posibilele repercursiuni internaționale. O abordare similară a avut și în 2008, când a invadat Georgia.