R/russia, subredditul unde dubiile europenilor privind NATO se întâlnesc cu propaganda rusă
Reddit este, pentru cei care nu au prins acea perioadă a internetului, cel mai apropiat lucru de un forum. În fond, platforma reunește tot felul de mici forumuri, numite ”subreddit”, de care utilizatorii sunt responsabili pentru administrare. În cea mai mare parte, oamenii discută despre orice – așa cum zice și sloganul platformei: ”Dive into anything”. Este denumită uneori și „prima pagina a internetului”.
Doi oameni, prinși într-o colivie europeană, se uită speriați la televizor. În spatele lor, mâna Americii controlează telecomanda și le arată, pe televizorul gigantic din față, ”invazia rusă”. Postarea, care conține eticheta ”f**k NATO” și trei emoji-uri, nu este singura de acest fel de pe r/russia.
O temă recurentă
O altă caricatură întruchipează un cuplu care discută despre aderarea Suediei la NATO. În spatele casei, peisajul e spart de armamentul vestic: rachete nucleare, radare și blindate. Ironic, unul dintre personaje întreabă: „Se simte atât de sigur și confortabil acum că suntem membri NATO, nu-i așa?”. Și de această dată, eticheta conține cuvinte injurioase și face referire la Organizația Atlanticului de Nord, chiar dacă într-un mod ceva mai subtil… în fine, prin ”warmongers”, care înseamnă efectiv „persoane care încurajează sau susțin agresiunea față de alte țări sau grupuri”.
Ambele postări au stârnit discuții din partea europenilor cu privire la modul în care media portretizează Rusia și actele sale de agresiune. Unii utilizatori, precum un român, susțin că știrile despre posibila invazie rusă a Ucrainei au primit o importanță foarte mică – „în ultimele cinci minute ale buletinului de știri (…) după o știre despre Djokovic sosind în Serbia, dar înaintea unui pinguin drăguț” -, în timp ce alții afirmă că teama de Rusia le-a fost insuflată regulat, de presă și politică.
„Ei ne-au spus în Lituania că Rusia ne invadează în orice moment de peste 20 de ani. SSSR a căzut, dar acești idioți se comportă exact la fel. Cred că este convenabil să ai un dușman mare, pentru că cel puțin e bine să ai pe cineva puternic pe care să-l învinuiești atunci când economia ta merge în rahat”, afirmă un alt utilizator.
Concluzia la care se ajunge, în toate aceste discuții, este că știrile despre invazia Ucrainei sunt orchestrate de către Statele Unite ale Americii sau, nu atât de des, de Regatul Unit al Marii Britanii. Niciunul dintre utilizatori, care par a fi preponderent din spațiul european, nu consideră că exercițiile militare ruse de la granița estică a Ucrainei sunt un pericol. Mai mult, unii consideră că, dacă ar fi vorba de un agresor, NATO ar fi acela.
„Spuneam că nici Rusia nu are dreptate, nici Ucraina/SUA/NATO, dar că Rusia este amenințată. Am spus în mod special că niciuna dintre părți nu este rea sau bună (…) Pe r/Ucraina, postul meu a primit vot negativ în masă. r/Rusia acceptă mult mai mult să audă părerile altcuiva”.
r/russia, singurul subreddit național unde nu se vorbește limba maternă
Ce observi prima oară în timp ce dai scroll pe subredditul r/russia e că nimeni nu vorbește rusă, deși este un spațiu dedicat Rusiei. Toate postările și aproape toate comentariile sunt în engleză, lucru neobișnuit pentru un subreddit național.
În r/Romania, toate postările sunt în română (excepție făcând întrebările adresate de străini, în general interesați să afle despre țara noastră în scop turistic). Alte subreddituri similare, precum r/france sau r/spain sunt în aceeași situație: limba oficială a țării predomină atât în postări, cât și în comentarii.
Un alt aspect care stârnește curiozitatea în legătură cu r/russia e că marea majoritate a utilizatorilor sunt europeni sau americani. Foarte puțini dintre ei se referă la Rusia ca fiind țara unde locuiesc sau unde s-au născut, lăsând impresia că scepticismul față de NATO vine din interiorul său.
Putin, mai tânăr decât Biden și alte probleme ale politicii americane
Unul dintre moderatorii subredditului se întâmplă să fie și unul dintre cei mai activi membri ai comunității. u/proper-sock4721, al cărui cont a fost creat la jumătatea anului 2020, a publicat aproape 200 de postări și a comentat cel puțin la fel de mult.
Întrebat de un utilizator care ar putea fi scopul NATO în relația Ucraina-Rusia, moderatorul a afirmat: „NATO așteaptă în viitor unele tulburări majore în Rusia, cel mai probabil când va exista un alt președinte în locul lui Putin, iar atunci Occidentul își va aduce instructorii în «revoluții colorate» în Rusia, iar dacă va exista un conflict major, va poate trimite trupe ca în Iugoslavia și împărți Rusia în mai multe țări. Occidentul este foarte împiedicat de o Rusie mare și puternică, au nevoie de o regiune slabă, fără armată și fără arme”.
Însă situația geopolitică a Rusiei nu e singurul lucru care-i interesează pe utilizatorii r/russia, cu atât mai mult pe proper-sock4721. Politica americană rămâne una dintre temele de interes, deși nu centrale, din discuții. „Dacă îl critici pe Biden, ești un troll rus! 🐸”, este una dintre postările acestuia.
Cu o altă ocazie, acesta a afirmat: „În toți cei patru ani în care Trump a fost la putere, aproape în fiecare zi l-au certat și l-au învinovățit pentru toate necazurile lumii”, făcând referire la inamicii politici ai lui Trump și susținătorii lor. Mai mult, utilizatorul s-a arătat deranjat că „americanii scriu mereu despre bătrânețea lui Putin, dar nu înțeleg că Biden este cu 10 ani mai în vârstă decât Putin”.
În fine. Deși r/russia e plin de propagandă rusă, la o primă vedere pare că utilizatorii sunt preponderent occidentali, europeni mai ales, care manifestă o neîncredere profundă în capacitățile de apărare a NATO și în intențiile SUA. Sunt trolli ruși pe acest subreddit? Posibil, însă nu putem spune cu certitudine că activitatea pe care am observat-o indică o acțiune coordonată, ci mai degrabă o concentrare a acelei medii de 27% (2020) din populația statelor membre NATO care nu privesc în mod pozitiv Organizația Tratatului Nord-Atlantic.
Articole asemănătoare
Elon Musk ar putea să depună mărturie în fața Parlamentului European, cu privire la achiziția Twitter
Ambasada SUA în România: „În încercarea de a fura informații despre dezvoltarea unui vaccin, grupul rusesc «APT29» a atacat surse guvernamentale”
Ai o poveste de succes pentru Facebook? Dacă e din domeniul politic, nu mai ai unde s-o publici
În urma preluării de către Musk, Twitter se confruntă cu o intensificare a conținutului instigator la ură
Un jurnalist ucrainean înrolat în armată a fost ucis. Zelenski: „Din prima zi a războiului, a fost în prima linie”