Meta a oprit dezvoltarea unui sistem de operare pentru VR și AR
Meta a renunțat la sistemul de operare pentru echipamentul VR/AR la care lucra, conform The Information. Deși nu e clar de ce s-a ajuns la încetarea lucrărilor, Meta continuă să investească în proiectele ce țin de sistemul de operare a căștilor VR.
XROS, acesta era numele sistemului de operare la care Meta lucra încă din 2017. The Information spune că peste 300 de oameni au contribuit la crearea acestui sistem de operare, proiect de care Mark Zuckerberg a vorbit în ieșirile sale publice și pe care îl numea ”sistem de operare al realității”. Lucrările la XROS s-ar fi oprit imediat după ce Mark Lucovsky, liderul echipei de dezvoltare al programului, a părăsit Meta și s-a dus să lucreze la un sistem de operare asemănator pentru Google. Lucovsky a spus că a plecat după dezvăluirile făcute de Frances Haugen și după ce Mark Zuckerberg a forțat compania să pună accentul pe metaverse.
Fără un sistem de operare propriu, Meta trebuie să folosească, acum, sistemul de operare bazat pe Android utilizat în dispozitivele VR Oculus Quest, lucru care face ca Meta să depindă de sistemul de operare al unei alte companii. Mark Zuckerberg se folosește de domeniul VR și AR ca să scape de dominația Apple și Google în domeniul telefoanelor mobile, tocmai de asta, compania pare să rămână interesată de construirea propriului său sistem de operare, care, cel mai probabil, va fi o versiune revizuită a XROS bazată pe OS-ul de la Android.
”Nu ne oprim și nu reducem operațiunile în construirea unui sistem de operare. Echipa continuă să facă progrese și continuăm să investim în construirea viitoarelor platforme […], cum ar fi ochelarii AR și dispozitivele wearable, pentru a ne ajuta să materializăm propria noastră viziune a metaverse”, a fost declarația unui purtător de cuvânt al Meta pentru The Verge, cu privire la informația prezentată de The Information.

Articole asemănătoare
Doi senatori americani cer continuarea luptei anticorupție printr-o scrisoare adresată Vioricăi Dăncilă
Șeful MI6 mulțumește televiziunii ruse de stat pentru încurajarea rușilor să spioneze pentru Marea Britanie
Un jurnalist olandez ar putea face închisoare pentru ajutarea unui refugiat afgan
Din 100 de jurnaliști care sunt victime ale deepfake-urilor, 74 sunt femei
Televiziunea israeliană de stat, imagini șocante cu un bărbat bătut de o grupare de extremă-dreapta