Viralul zilei. Poza cu ultimul soldat american din Afganistan face înconjurul presei internaționale
Fotografia care-l surprinde pe ultimul soldat american din Afganistan, îndreptându-se singur spre avionul ce a decolat cu puțin înainte de termenul-limită de părăsire a teritoriului afgan, a făcut înconjurul lumii.
Generalul maior Christopher Donahue, comandantul celei de-a 82-a diviziuni aeriene, al XVIII-lea corp aerian a devenit simbolul sfârșitului unei ere americane în Orientul Mijlociu. Peste 775.000 de soldați americani au fost detașați în Afganistan pe parcursul a două decenii, conform USA Today.

Poza, care a ajuns și în presa din România, îl prezintă pe general cum lasă în urmă aeroportul din Kabul, cu arma în mână. Imaginea a fost surprinsă cu ajutorul unei camere cu obiectiv de noapte, ceea ce dă scenei un sentiment aparte, prin nuanța verde.
Mai multe instituții militare din SUA au repostat imaginea pe conturile sale de Twitter, printre care și Departamentul de Apărare.
„Împreună cu soldații noștri Dragon Dragon. Aceasta a fost o misiune incredibil de dură, presurizată, plină de complexități multiple, cu amenințări active tot timpul. Trupele noastre au manifestat curaj, disciplină și empatie”, se arată într-un mesaj postat pe Twitter de Corpul XVIII Aerian, alături de fotografia lui Donahue.
Retragerea americanilor a fost sărbătorită de talibani chiar pe aeroport, în timp ce preluau controlul obiectivului. Oficialii talibani s-au plimbat pe pista pe care, cu doar câteva ore înainte, forțele aliate evacuau colaboratori afgani și cetățeni.
Momentul a fost declarat de unul dintre purtătorii de cuvânt ca fiind al unei ”independențe reale”.
Alți luptători, îmbrăcați în uniforme americane, au inspectat hangarele militare. Trupele SUA au lăsat în urmă 27 Humvees și 73 de aeronave dezactivate, precum și câteva echipamente cu care talibanii să conducă aeroportul: două camioane de pompieri, niște încărcătoare frontale și scări de aeronave.

Articole asemănătoare
Iranul eliberează două jurnaliste arestate pentru materialele despre Mahsa Amini
Editiadedimineata.ro: Cercetătorii români încep testele pentru un vaccin împotriva coronavirus
Cum încearcă China să-și spele imaginea privind crimele împotriva minorității musulmane Uighur
Ambasadorul Rusiei în România, după expulzarea unui oficial: „Decizia este incontestabil una neprietenoasă”
Rusia continuă sancționarea companiilor tech străine. Twitch, amendată cu 57.000 de dolari