Belarus continuă represiunile împotriva jurnaliștilor. Cel puțin cinci jurnaliști au fost hărțuiți într-o săptămână
Metodele barbarice ale regimului lui Lukașenko erau cunoscute înainte de arestarea jurnalistului Roman Protasevici prin deturnarea unui avion civil european, însă cazul său a tras un semnal de alarmă în Occident cu privire la dimensiunile represiunilor orchestrate de forțele belaruse.
Încă de la începutul protestelor post-electorale (august 2020), Lukanșenko a căutat tot felul de metode prin care să-și mențină poziția dobândită în 1994. Printre acestea se numără și arestări, amenințări la adresa jurnaliștilor sau a familiilor acestora, percheziții și scoaterea în afara legii a anumitor publicații.
CPJ notează că, pe 31 mai, Hlafira Zhuk, corespondent pentru site-ul de știri independent Narodnaya Volya, a fost condamnată la 30 de zile de închisoare pentru că ar fi încălcat ordinele primite de la autorități în timpul procesului susținătorilor opoziției.
Politica tăcerii
Zhuk nu este singura care a căzut recent victimă a regimului opresiv al lui Lukașenko: cu numai o zi înainte, ofițeri de poliție l-au reținut pe Aleksey Shota, redactor-șef al site-ului independent de știri Hrodna.life, și l-au acuzat ulterior de „distribuirea materialelor extremiste” în raport cu conținutul publicat pe site. Zhuk susține că autoritățile ar fi fost nemulțumite de un articol semnat de acesta, care conținea un rezumat al reacțiilor din presa străină la arestarea lui Protasevici, dar și logo-ul NEXTA – catalogat de Belarus ca organizație extremistă.
Ținta era, în realitate, editorul de proiecte speciale al Hrodna.life, Irina Novik, considerată a fi adevărata vinovată pentru materialul publicat în legătură cu Protasevici. Și aceasta a fost reținută, după ce casa sa a fost percheziționată, pe 1 iunie. Ea se confruntă cu acuzația de „distribuire a materialelor extremiste, care conțin apeluri la activitate extremistă”.
În ultima săptămână, cel puțin cinci jurnaliști au fost hărțuiți de Belarus. Numărul reporterilor care se află în spatele gratiilor nu este clar.
Articole asemănătoare
Într-o lume a rechinilor Big Tech pentru mass-media, Apple pare a fi o opțiune mai bună
Rusia a folosit site-uri care imitau publicații occidentale într-o largă campanie de dezinformare
Sunday Times și-a cerut scuze pentru modul în care a abordat un articol despre Prințul Philip
Mit și adevăr despre coronavirus. Ce vor specialiștii să știi despre COVID-19
Cemafac.ro, platforma lansată de Guvern pentru lupta împotriva coronavirusului