Medicul dispărut, care l-a tratat pe Navalnîi după otrăvire, a fost găsit
Nu s-a știut nimic despre Alexander Murakhovsky de vineri, de când a părăsit tabăra de vânătoare la care se afla, și până azi, când medicul a fost găsit.
Citând autoritățile regionale, agențiile ruse de presă afirmă că medicul Murakhovsky, promovat recent în funcția de ministru regional al Sănătății, a ieșit el însuși din pădure și a luat contact cu locuitorii satului Basly, conform NDTV.
Însă agenția de știri TASS, citată de CNN, scrie că fostul director al Spitalului din Omsk a fost găsit în pădure, la 32 de kilometri de satul Pospelovo, unde a dispărut.
CITIȚI ȘI: Medicul care l-a tratat pe Navalnîi imediat după otrăvirea cu Novichok a dispărut
Oficial, starea de sănătate a celui care l-a tratat pe Navalnîi imediat după otrăvirea cu Novichok este una normală, acesta nefiind tulburat. Examinarea, realizată la Spitalul Bolsheukovsky, a fost o măsură de precauție.
Presa rusă nu menționează însă de ce Murakhovsky și-a părăsit autovehiculul și ce a făcut în cele trei zile de la dispariție.

Articole asemănătoare
Apple avertizează jurnaliștii ruși vizați de „atacuri sponsorizate de stat”, după cazul Galinei Timchenko
Trump cere concedierea unor jurnaliști de la CNN și NYTimes, după relatările despre rezultatul atacurilor asupra Iranului
Editiadedimineata.ro: Eroii din timpul pandemiei de coronavirus. Un câine oferă sprijin moral medicilor
Prima arestare pentru răspândire de știri false
Întâlnirea dintre Iohannis și Trump, la TV. Ce posturi s-au aflat în topul preferințelor românilor