Putin s-a răzgândit: vrea o dezbatere cu Biden, după ce cei doi s-au acuzat că ar fi „ucigași”
După ce i-a răspuns acid lui Joe Biden, transmițându-i că „e nevoie de unul [ucigaș – n.r.] ca să cunoști unul” și urându-i de sănătate, Vladimir Putin a venit cu o altă propunere: să aibă o dezbatere online cu omologul său american.
„Mi se pare că ar fi interesant şi pentru poporul Rusiei, pentru cetăţenii din SUA, dar şi alte ţări, care ne urmăresc, având în vedere că noi conducem două ţări cu putere nucleară, pe umerii noştri este o responsabilitate deosebită pentru securitatea la nivel global”, ar fi spus Putin, conform Digi24.
Mai mult decât atât, liderul de la Kremlin a afirmat că va transmite Ministerului de Externe să medieze această dezbatere cu Washingtonul, însă în acest weekend Putin a afirmat că se va afla în vacanță la Taiga.
„Doresc să îi ofer preşedintelui Biden să continuăm discuţia noastră, dar cu condiţia să aibă loc în direct, online, fără nicio întârziere, dar o discuţie deschisă, directă”, ar mai fi spus Putin într-un interviu, conform G4Media.
Biden încă își susține declarația
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe a afirmat că Joe Biden susține în continuare afirmațiile făcute la adresa lui Putin.
„Nu, președintele a dat un răspuns direct la o întrebare directă”, a răspuns Jen Psaki, după ce a fost întrebată de jurnaliști dacă liderul de la Casa Albă regretă apelativul folosit.

Articole asemănătoare
Pompierii români din insula Evia, subiectul unui fake news publicat de un site de știri elen
Jurnalist palestinian, care a contribuit la un documentar premiat cu Oscar, împușcat mortal de un colonist israelian
The New York Times continuă să aibă probleme cu Twitter: Elon Musk a dat shadowban contului
TikTok dă asigurări UE că va respecta normele privind spațiul digital european
Nou asasinat în rândul presei mexicane: jurnalist ucis după o postare despre carteluri