Tot ce ar trebui să știi despre scandalul mail-urilor lui Hunter Biden și New York Post
Încâlcite sunt ițele scandalului cu Hunter Biden… atât de încălcite, încât nici publicul american nu mai știe ce să creadă.
Săptămâna aceasta, un articol publicat în cotidianul New York Post a făcut înconjurul planetei. Povestea viza un scandal mai vechi, tranșat de către agențiile de intelligence între timp: traficul de influență al familiei Biden, actualul contra-candidat al lui Trump.
Însă să o luăm cu începutul:
Ce susține New York Post
Miercuri, publicația New York Post arunca, așa cum s-ar zice în presa din România, ”nucleara”. (Exprimarea folosită de jurnaliștii americani a fost ”smoking gun”, adică dovezi incriminabile și incontestabile.) Mai precis: o serie de e-mail-uri care ar fi dovedit că Hunter Biden l-ar fi introdus pe tatăl său, la acea vreme vicepreședinte al SUA, unei persoane cu influență din Ucraina cu un an înainte ca acesta să fi ”făcut presiuni asupra oficialilor guvernamentali din Ucraina să concedieze un procuror care investiga compania” în cadrul căreia activa și fiul său.
„Dragă Hunter, îți mulțumesc că m-ai invitat la DC și ai dat ocazia să-l cunosc pe tatăl tău și ai petrecut (sic) ceva timp împreună. Este o realitate (sic) o onoare și o plăcere”, se arată în e-mail-ul trimis de unul dintre consilierii companiei Burisma, Vadym Pozharskyi, în aprilie 2015, și prezentat de New York Post.
Marea descoperire a proprietarului unui mic service de laptopuri
Publicația americană continuă, afirmând că cel care a aflat prima oară de mail-uri a fost patronul unui service de laptopuri. De fapt, susține New York Post, ”dovezile incontestabile” au fost găsite chiar de către acesta pe device-ul adus de o persoană necunoscută – care i-a lăsat și pagubă, întrucât n-a plătiti niciodată serviciul de reparare și nici nu s-a întors după device.
„Corespondența blockbuster – care zboară în fața afirmației lui Joe Biden că „nu i-a vorbit niciodată fiului meu despre afacerile sale de peste mări” – este conținută într-o serie masivă de date recuperate de pe un computer laptop”, scriu jurnaliștii NYPost.
Mai mult decât atât, proprietarul magazinului susține că nu poate spune cu certitudine cine i-a adus laptopul – în sensul că nu ar fi sigur că e vorba de Hunter Biden -, însă e sigur că laptopul avea „un autocolant de la Fundația Beau Biden, numită după răposatul frate al lui Hunter și fostul procuror general al Delaware”.
New York Post admite că e-mailurile nu au ieșit la iveală în prezent, ci încă de la sfârșitul anului trecut, când persoana în cauză a anunțat FBI-ul. La descoperirile Biroului Federal ne vom întoarce puțin mai târziu.
Apare de unde nu te-aștepți
„Vă scriu ca să îmi exprim îngrijorarea în legătură cu prejudiciul continuu adus statului de drept în România, comis sub pretextul aplicării cu eficienţă a legii”. Poate vă amintiți aceste cuvinte, adresate președintelui României în plin scandal privind sistemul judiciar din România, întrucât ele aparțin aceleiași persoane care a transmis mailurile către New York Post.
E vorba de Rudy Giuliani, actualul avocat al lui Trump și lobbyist de ocazie, dar și fost primar al New Yorkului.
„Dar, înainte de a preda echipamentul, spune proprietarul magazinului, a făcut o copie a hard diskului și apoi i-a dat-o avocatului fostului primar Rudy Giuliani, Robert Costello”, se arată chiar în articolul New York Post.
The Post știa de existența mail-urilor încă din septembrie, de la un fost consilier al lui Trump, după cum chiar jurnaliștii afirmă, deși FBI a ajuns să ridice laptopul abia pe 9 decembrie. Giuliani a reușit să ofere o compie publicației abia săptămâna trecută.
Presa americană nu-i atât de sigură de ”dovezile incontestabile”
Mai multe publicații de peste ocean susțin că povestea New York Post e împachetată frumos, că se potrivește cu niște teorii vehiculate în rândul susținătorilor actualului președinte și că, cel mai important, e plină de lacune.
Business Insider susține că persoana identificată ca fiind patronul service-ului este „John Paul Mac Isaac, un avid susținător al lui Trump care nu și-a putut clarifica faptele atunci când reporterii l-au întrebat ulterior despre cronologia evenimentelor expuse în povestea The Post”. Mai mult decât atât, Rudy Giuliani și fostul strategist al Casei Albe, Steve Bannon, „au împins teoriile conspirației despre legăturile campaniei Biden cu Ucraina, iar Giuliani s-a întâlnit anul trecut cu un oficial ucrainean care a fost sancționat în septembrie și acuzat că a acționat ca agent rus”.
Vanity Fair consideră că, pe lângă ciudatul parcurs pe care presupusele mail-uri ale lui Biden le-a avut, nu există măcar o dovadă care să ateste autenticitatea corespondenței.
Scandalul Biden-Ucraina nu e nou
Așa cum am mai spus, teoria că familia Biden s-ar fi folosit de poziția sa de la acea vreme – aceea de a doua familie din SUA – pentru a influența persoane cu poziții înalte din Ucraina.
Acuzațiile care i s-au adus lui Hunter și Joe Biden au fost deseori catalogate ca fiind teorii ale conspirației, neexistând nicio dovadă concretă că faptele de trafic de influență ar fi existat. Însă asta nu l-a oprit pe Donald Trump din a folosi subiectul în timpul procesului său de impeachment, ulterior transformându-l într-unul din principalele teme ale campaniei pentru prezidențialele din 2020.
Printre principalele dovezi care au încercat să fie folosite împotriva lui Biden se numără și extrase dintr-o aparentă discuție între Joe Biden și președintele ucrainean de la acea vreme, Petro Poroshenko, în care primul îi promitea celui din urmă susținere financiară în schimbul carierei procurorului care investiga compania Burisma. Pe scurt: înregistrările nu au fost niciodată dovedite ca fiind reale, iar Poroshenko a negat că ar fi existat vreodată o astfel de discuție cu Joe Biden.
Andrii Derkach, asociat al lui Rudy Giuliani și cel care a făcut publice înregistrările, a fost catalogat de către Trezoreria SUA ca fiind „un agent rus activ de peste un deceniu, menținând legături strânse cu serviciile de informații rusești”, adăugând că acesta „a desfășurat o campanie de influență ascunsă centrată pe cultivarea unor narațiuni false și nefondate despre oficiali americani în viitoarele alegeri prezidențiale din 2020”.
O campanie ca un teren minat
Dacă alegerile prezidențiale americane din 2016 au uimit opinia publică din întreaga lume și au tras un semnal de alarmă imens pentru toate democrațiile, campania din 2020 s-a anunțat de la început a fi una și mai delicată.
Încă de când detaliile despre interferența Rusiei au început să fie făcute publice, temerea a fost că entitățile statale interesate de degradarea sistemului democratic vor găsi noi metode de a influența rezultatul alegerilor. Dacă în 2016 vorbeam despre campanii masive de manipulare a publicului mai ales prin social media, conturi false și fake news-uri, se pare că anul 2020 a adus scenarii și mai complexe.
Directorul Biroul executivului național de contraspionaj a afirmat, la începutul lunii august, că „Rusia folosește o serie de măsuri pentru a-l denigra în primul rând pe fostul vicepreședinte Biden și ceea ce consideră că este o „instituție” anti-rusă. Acest lucru este în concordanță cu critica publică a Moscovei față de el când era vicepreședinte pentru rolul său în politicile administrației Obama asupra Ucrainei și sprijinul său pentru opoziția anti-Putin din Rusia. De exemplu, parlamentarul ucrainean pro-rus Andriy Derkach răspândește afirmații despre corupție – inclusiv prin publicarea apelurilor telefonice scurse – pentru a submina candidatura fostului vicepreședinte Biden și Partidul Democrat. Unii actori legați de Kremlin încearcă, de asemenea, să stimuleze candidatura președintelui Trump pe rețelele sociale și televiziunea rusă”.
sursa foto: The Daily Beast
Articole asemănătoare
Cum arată propaganda talibanilor. Noul regim se folosește de jurnaliste ca să afișeze o imagine moderată
Facebook gafează din nou. Chiar ne mai uimește?
Republica Moldova, ținta dezinformărilor Rusiei
Vă amintiți de conspirația Pizzagate? Și Elon Musk
Cum ar arăta România dacă pe sticlele de alcool ar fi mesaje precum cele de pe pachetele de țigări?