România, ajutor financiar pentru societatea civilă și presa din Belarus
În timp ce Vladimir Putin a anunțat că îi va împrumuta lui Lukashenko 1,5 miliarde de dolari, România se alătură altor state care au acordat ajutor financiar societății civile și presei din Belarus.
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, în decursul zilei de marți, că România participă la inițiativa Organizației European Endowment for Democracy cu 100.000 de euro din bugetul pentru asistență umanitară au fost transferați, conform Mediafax.ro.
„În aceste zile, societatea civilă şi presa independentă din Belarus, supuse unor presiuni sistematice, luptă pentru democraţie. Această susţinere din partea României are ca obiectiv împlinirea aşteptărilor legitime ale cetăţenilor din Belarus, mai ales în condiţiile în care sprijinirea evoluţiilor şi reformelor democratice constituie baza cooperării UE cu statele din Parteneriatul Estic”, a declarat ministrul Bogdan Aurescu.
Gestul reiterează poziția României de „susţinător consecvent al consolidării democraţiei în Vecinătatea Estică a Uniunii Europene”.
Mai mult decât atât, MAE a mai transmis că „respectarea valorilor şi principiilor democratice este în măsură să asigure securitate, stabilitate şi prosperitate, atât pentru cetăţenii statelor din Vecinătatea Estică, cât şi pentru regiune în ansamblu”.
Amintim faptul că Vladimir Putin și Aleksandr Lukashenko s-au întâlnit la începutul acestei săptămâni la Soci, după un nou weekend de proteste masive în Belarus. Liderul de la Kremlin a anunțat că îi va oferi lui Lukashenko 1,5 miliarde de dolari, bani care ar trebui să susțină moneda națională pe termen scurt.
Articole asemănătoare
Un jurnalist american a fost condamnat la 11 ani de închisoare, în Myanmar
Propaganda rusă, amplificată de creatori de conținut controlați de Kremlin
Bani în schimbul desenării unor svastici: posibila operațiune false flag a unui oligarh ucrainean
Ajutorul trimis de România, lăudat într-un alt articol de presa elenă: „Contribuția României este cu adevărat mare și produce senzaţie”
Internetul, în ”pană” pentru scurt timp. Publicații de renume și site-ul guvernului britanic au fost indisponibile