Propaganda rusă nu vrea să-l vadă pe Marcel Ciolacu la șefia PSD
În ”epoca Dragnea”, PSD a avut parte numai de cuvinte frumoase din partea Sputnik. La acea vreme, principalii favoriți ai organului oficial de propagandă al Kremlinului erau Liviu Pleșoianu, Șerban Nicolae și fostul trezorerier Mircea Drăghici. Viorica Dăncilă a reușit, și ea, să fie descrisă în cuvinte frumoase de către Sputnik, pe perioada în care a fost în atenția publică.
Situația e un pic mai diferită în cazul lui Liviu Dragnea: deși mențiunile directe la adresa acestuia erau rare, Sputnik promova aceleași idei ca și fostul lider al PSD. Per total, Sputnik avea o impresie favorabilă despre Partidul Social Democrat.
Până la Ciolacu.
Din varii motive, actualul lider al PSD nu a reușit să se ridice la standardele predecesorilor săi, în relația cu Sputnik. Propaganda rusă are să îi reproșeze atât de multe lucruri, pe care le voi prezenta în cele ce urmează, că pare că își dorește ca oricine altcineva să fi ocupat funcția înafară de el.
Omul americanilor
Când moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban încă nu era un eșec, Sputnik scotea un editorial numit „Iată și elementul esențial – acordul lui Zuckerman pentru Moțiunea de Cenzură!”.
Articolul readuce în discuție o teorie pe care Sputnik a rumegat-o pe toate părțile de multe ori: că România n-ar mai fi, de fapt, ”stat suveran”, ci că ar primi direcții din partea americanilor. Implicit, aceste directive sunt primite de către politicieni români, printre care și miniștrii Guvernului Orban și… Marcel Ciolacu.
„Cât despre Ciolacu, Zuckermam i-a trasat, cu aceeași ocazie, sarcini precise: să curețe PSD! «Vreau să menţionez şi curajul preşedintelui PSD Marcel Ciolacu de a recunoaşte că unul dintre capitolele PSD a fost afectat de infractori şi de a încheia acest capitol. Îl încurajez să continue eliminarea persoanelor corupte din PSD»”, scrie Sputnik, citându-l la sfârșit pe ambasadorul SUA.
Sputnik face referire la schimbarea pe care Ciolacu a promis-o colegilor săi de partid, în cadrul Congresului PSD, privind linia partidului. Manipularea pe care propaganda rusă o încearcă este de a lega această nouă politică internă de americani, pentru a distrage atenția de la reputația pe care formațiunea politică a dobândit-o în timpul lui Liviu Dragnea.
Portretul pictat de Sputnik
Din toate articolele de pe Sputnik pe care le-am citit, modul în care ”publicația” îl vede pe Marcel Ciolacu a devenit un pic mai clar.
Un șef de partid fără calități de lider, neasumat, servil, care servește intereselor americanilor, care complotează cu adversarii politici, fără simț colegial sunt doar câteva dintre atributele pe care Sputnik le folosește, mai direct sau mai voalat, la adresa actulului șef al PSD.
Nici la capitolul comunicare nu primește un punct în plus din partea Sputnik, după cum se vede în acest paragraf: „Din ce în ce mai multă lume sesizează lipsa de pregătire a lui Marcel Ciolacu – și modul său defectuos de a se exprima”.
Toate opiniile negative din PSD
Una dintre corzile sensibile ale Sputnik sunt social-democrații apropiați de Liviu Dragnea, printre care se numără și Carmen Dan și Cătălin Rădulescu, care au fost excluși din partid după ce au absentat de la moțiune. Excluderea celui din urmă și decizia CPN de a reverifica documentele medicale invocate de fostul ministru al Internelor a stârnit o întreagă avalanșă de acuzații din partea Sputnik la adresa ”Consiliul politic național al PSD-Ciolacu”.
„Cel puțin nu au avut tupeul să o excludă și pe Carmen Dan, unul dintre cei mai apreciați miniștri PSD. Dar, în tupeul lor, cei din CPN vor să verifice documentele lui Carmen Dan!”, scria Sputnik aici, pe 1 septembrie.
Pe 3 septembrie, apare un articol pe aceeași temă. În contextul în care Ciolacu a afirmat că șapte dintre colegii săi care au absentat de la vot au fost cumpărați de alte partide pentru a nu se prezenta la moțiune, Sputnik afirmă că „este un început extrem de prost pentru «tătucul» Ciolacu!”.
Un alt social-democrat care a lăsat o impresie bună propagandei ruse, Șerban Nicolae, și-a dat demisia din partid după ce nu a fost luată o decizie în privința candidatului pentru șefia Senatului. Într-un articol publicat la puțin timp de la acest eveniment, Sputnik a pus întârzierea deciziei pe seama temerii noii conduceri de a nu-i lăsa lui Șerban Nicolae o funcție atât de importantă.
„Desigur, dacă apreciatul senator Șerban Nicolae ar ocupa funcția – acesta ar avea o funcție mai înaltă decât a lui Marcel Ciolacu – președinția Senatului fiind considerată a doua poziție în stat”, susține ”publicația”.
Un lucru este cert: Sputnik nu se ferește să atragă atenția că există voci în PSD care nu-l vor pe Ciolacu la șefie – cu atât mai mult cu acele voci sunt ale unor persoane care au avut funcții sau roluri importante în partid, pe vremea când Liviu Dragnea era la conducere.
„Așa cum era de așteptat, cei care au atras atenția că Marcel Ciolacu nu este o soluție pentru conducerea PSD, au reacționat după moțiune. Iar Codrin Ștefănescu, cel mai dur opozant, alături de Eugen Teodorovici, a transmis un mesaj dur!”, se arată într-un articol despre reacția lui Codrin Ștefănescu la eșecul moțiunii, care îi transmite lui Ciolacu că „ai vrut să ajungi un fel de Liviu Dragnea, dar nu ești nici umbra lui pe timp de noapte! Pentru că el nu ne-a pus niciodată într-o astfel de situație ridicolă!”.
Ceea ce ne face să ne întrebăm pe cine ar dori Kremlinul să vadă la șefia PSD, dat fiind că Liviu Dragnea se află la închisoare iar actualul lider al social-democraților nu e chiar pe placul propagandei ruse?
Pe Ponta şi Guşă….
asta e de bine. daca propaganda rusa nu il vrea, inseamna ca nu e omul Kremlinului. si daca nu e omul moscovei, atunci e bun.
Din pacate autorul/autoarea articolului nu stie ca SPUTNIC este un produs sovietic insusit de Federatia Rusa din motive destul de complicate. A cita SPUTNIC in analizele politice inseamna a te compromite ca ziarist onest.
Las a ca au fost onesti aia care anuntau la revolutie 60.000 de morti la Timisoara
Era SPUTNIK sau E,,,,,L……
Care a minciuna a fost mai mare si inghitita pe nemestecate
Din pacate nu se da numele autorului acestui artico! Dar poate ca de fapt anonimatul este productiv pentru insinuarea potrivit careia Agentia Sputnik este coerenta/normala, in contul ultimei forme de manifestare a sovietismului epuizat.
Disparitia Uniunii Sovietice prin decizia Kremlinului a fost un produs inteligent. Dar ea, URSS nu putea fi scoasa din realitatea cultural politica a RUSIEI in mod mecanic, era necesara parcurgerea unei .., tranzitii, Tocmai asta arata acest articol. URSS nu mai rezista tranzitiei, sau mai exact un numar mare de sovietici, nu neaparat instituii, se vor intorsi la practici specifice Uniunik Sovietice. Vom muri si vom veda!!!!
Laudele de la Sputnik conforme cu poziția pe lista de analfabeți…