Rezultatele referendumului care i-ar permite lui Putin să rămână președinte până în 2036, publicate cu cinci ore înainte de închiderea urnelor
Cu cinci ore înainte de închiderea urnelor din Rusia, comisia pentru alegeri a publicat rezultatele ”preliminare” ale referendumului care îi va acorda mai multă putere (și mai mult timp în funcție) președintelui statului.
Comisia Electorală susține că, după numărarea a doar 2,68% din voturi, peste 70% de participanți l-au vot s-au declarat în favoarea modificării Constituţiei, în timp ce sub 30% s-au arătat a fi împotrivă. Însă decizia îndoielnică de a publica rezultatele atât de devreme nu a fost primită bine de toată lumea, un grup de activiști organizând un protest simbolic, arată The Independent.
În timp ce rezultatele parțiale oficiale prezintă o victorie indubitabilă pentru Putin, cel care a venit cu propunerea pentru modificarea constituției, opoziția indica că situația ar sta puțin diferit.
La ora locală 17.30, în Moscova, exit poll-urile indicau o egalitate (47,76% pentru și 52,24% contra), în timp ce în St. Petersburg – orașul natal al lui Putin – sondajele indicau o înfrângere majoră pentru președintele rus: 38,2% pentru și 61,8% contra).
Referendumul, care ar urma să îl facă președinte pe Putin până în 2036, să interzică căsătoriile între persoane de același sex și să garanteze pensiile, a ținut o săptămână și a beneficiat de multă publicitate din partea puterii. Pentru a-i face pe oameni să iasă la vot, a fost organizată o tombolă cu premii imobiliare, iar cei care au venit cu copiii la urne au fost recompensați cu 10.000 de ruble (141 de dolari), arată Digi24.ro.
Articole asemănătoare
Directorul Pfizer, despre cei care răspândesc dezinformare despre vaccinuri: „Sunt criminali”
Presa rusă, mai puțin ostilă cu privire la Ucraina, începând cu luna decembrie
Rusia a desfășurat sute de atacuri cibernetice împotriva Ucrainei pentru a-și susține acțiunile militare
Acțiunile Facebook în cădere liberă. Zuckerberg, mai sărac cu 15 miliarde de dolari
Europarlamentarii vor ca platformele Big Tech să anunțe instituțiile de presă înainte să le elimine postările