Amnesty International avertizează: „Confidențialitatea nu trebuie să fie «o altă victimă» a virusului”
Tot mai multe state iau în considerare varianta de a folosi tehnologia pentru a urmări locurile prin care o persoană infectată a fost, cu scopul de a limita împrăștierea virusului. Inițiativa, adoptată și de Regatul Unit al Marii Britanii, a adus în discuție dreptul la confidențialitate, chiar și în timpul unei pandemii.
În acest sens, organizația pentru drepturile omului Amnesty International avertizează că, în timp ce aplicațiile de urmărire pot să fie benefice în stoparea virusului, este necesar ca dreptul la confidențialitate al cetățenilor să fie respectat.
”În aceste perioade extraordinare, aplicațiile de urmărire a contactelor și alte tehnologii ar putea fi instrumente utile pentru a răspunde COVID-19, dar confidențialitatea și drepturile noastre nu trebuie să devină o altă victimă a virusului”, afirmă Kate Allen, directorul filialei britanice a Amnesty International, într-un comunicat publicat la începutul acestei săptămâni.
Principalele îngrijorări ale organizației vin în contextul în care cabinetul lui Boris Johnson ar putea să direcționeze date personale ale cetățenilor într-o bază de date centralizată. Amnesty International recomandă ministerelor britanice să folosească ”modele descentralizate, care păstrează confidențialitatea, precum cele pe care le urmăresc multe guverne europene”.
CITIȚI ȘI: INSTRUMENTELE DE SUPRAVEGHERE AR PUTEA AJUTA LA COMBATEREA COVID-19 — ÎNSĂ ELE STÂRNESC ȘI ÎNGRIJORĂRI
Încălcarea normelor de confidențialitate ar putea să ducă, în timp, la ”supravegherea în masă de către stat și încălcarea vieții private, cu efecte potențial discriminatorii”, mai arată Allen.
Articole asemănătoare
Amazon, anchetată în Europa și America pentru „maniera manipulatoare” prin care și-a promovat serviciile
„First Contact”, aplicația românească de protecție anti-Covid-19 a fost lansată. Autoritățile române nu sunt interesate
George Soros, personajul malefic din discursul democrațiilor iliberale. Un nume repetat obsesiv
Românii nu mai folosesc atât de mult social media – cu excepția TikTok
Rusia interzice patru videclipuri jurnalistice despre conflictul din Cecenia