210 canale de YouTube care duceau o campanie de propagandă privind protestele din Hong Kong, eliminate de Google
Google a anunţat că a dezactivat 210 canale de YouTube care coordonau o campanie de propagandă privind protestele din Hong Kong.
Compania a dezactivat grupul de canale care acţionau „într-o campanie coordonată de influenţare”. Anunţul a fost făcut la trei zile după ce Facebook şi Twitter au spus că au eliminat conturi identificate ca având legătură cu campanii de dezinformare sprijinite de China, menite să discrediteze protestatarii pro-democraţie.
China a blocat accesul la YouTube în 2009, măsură ce face parte din politicile restrictive ale regimului comunist, care interzice folosirea oricăror servicii occidentale de internet. Canalele de YouTube în cauză foloseau reţele private virtuale (VPN) şi alte metode pentru a masca originile conturilor.
După ce Twitter a anunţat că a şters peste 200.000 de conturi care „căutau în mod deliberat că semene discordie în Hong Kong”, Variety a descoperit zeci de conturi active pe care se publică sub hashtag-ul #SupportMulan. Unele conturi pro-China au publicat imaginea actriţei Crystal Yifei Liu, care o interpretează pe Mulan în noul film Disney, după ce ea a spus că sprijină poliţia din Hong Kong, care încearcă să reprime demonstraţiile.
Având în vedere că platformele online americane sunt inaccesibile în ţară, presa chineză a cheltuit „sute de mii de dolari” pentru crearea de conţinut şi distribuirea lui pe YouTube, Facebook, Twitter şi alte servicii, potrivit New York Times, care citează documente guvernamentale.
Peste 4.000 de alerte sunt trimise lunar utilizatorilor de către grupul de analiză Google cu privire la încercări din partea unor „actori iliciţi sau atacatori sprijiniţi de guvern” de a-şi infiltra conturile, au mai explicat reprezentanţii companiei.

Articole asemănătoare
Ambasadorul Rusiei în România, după expulzarea unui oficial: „Decizia este incontestabil una neprietenoasă”
Apple vrea să folosească inteligența artificială în proiectarea microcipurilor sale
Mai multe agenții guvernamentale din Europa de Vest și SUA au fost vizate de atacuri cibernetice ale Chinei
Redactorul-șef al ziarului pro-Kremlin Komsomolskaya Pravda a murit în timpul unei călătătorii de afaceri
Unsprezece persoane, reținute în Anglia pentru comentarii rasiste la adresa unor jucători de fotbal de culoare