Un jurnalist din Mexic a fost găsit mort, învelit în plastic și cu un cuțit în piept
Corpul jurnalistului Luis Martín Sanchez Iniguez, corespondent al ziarului La Jornada, a fost găsit la începutul acestui weekend intr-o zonă rurală din statul Nayarit, din nord-vestul Mexicului. El fusese dat dispărut miercurea trecută.
Cotidianul la care lucra a confirmat că trupul găsit era al lui Luis Martín Sanchez Iniguez. Mai mult, acesta a scris că alerta a fosta dată săptămâna trecută de soția jurnalistului, care a semnalat anchetatorilor că nu mai știa unde se află partenerul său de miercuri seară, de când au vorbit ultima oară la telefon, conform Hotnews.
Acasă a găsit portofelul lui, din care nu lipsea decât legitimația de presă emisă de La Jordana. Familia mai spune că mai „lipsesc computerul, telefonul mobil, hard diskul şi sandalele”.
Potrivit informatiilor obținute din anchetă, jurnalistul a fost găsit învelit în mai multe pungi de plastic și cu un cuțit în piept, de care ar fi fost prins un mesaj.
Conform experților, aceasta este o metodă de intimidare preferată de carteluri, fiind un mesaj și pentru alți jurnaliști care ar ancheta sau ar dori să le ancheteze activitatea.
Mexic este cel mai periculos stat pentru jurnaliști. Anul trecut a fost cel mai sângeros pentru lucrătorii media mexicani, 15 fiind victimele asasinatelor.
De la începutul acestui an, cel puțin doi jurnaliști au fost uciși. Din 2000 și până în prezent, peste 150 de lucrători media au fost omorâți.
Articole asemănătoare
Ce pot însemna acuzațiile fără dovezi și amenințările la adresa presei pentru democrație
UE va construi un cloud industrial de 10 miliarde de euro. Continuă lupta digitală cu SUA
Uniunea Europeană vrea să construiască o rețea de sateliți care să asigure internet de mare viteză
Dezinformarea pare mai credibilă atunci când oamenii sunt rugați să facă cercetări pe Google
Jurnaliștii iranieni cer eliberarea a două colege, arestate pentru că relatau despre moartea lui Amini