Cel mai nou clip al autorităților ucrainene ni-l prezintă pe Volodimir Zelenski narând peste un set de imagini din războiul care are loc în Ucraina în aceste momente. Folosindu-se de persoana întâi, președintele ucrainean ne prezintă ororile războiului și prin ce sunt nevoiți să treacă oamenii de rând care ajung să fie ținte ale armatei ruse.
Videoclipul începe în forță și derulează imagini cu pagubele materiale și umane ale Ucrainei. ”Asta a fost casa mea. Ăsta fost prietenul meu. Ăsta a fost câinele meu. Asta a fost mașina mea. Asta a fost slujba mea și ăsta a fost tatăl meu… și asta a fost fiica mea”, se aude vocea gravă a lui Zelenski pe fundal.
Clipul merge și mai departe și prezintă un viitor plin de speranță în care Ucraina triumfă și se va reclădi din rămășițele de acum.
”Da, Ucraina a fost frumoasă, dar acum va deveni măreață. Măreața Ucraina!”, spune Zelenski în finalul clipului.
Sigur, clipul în sine face parte din repertoriul de propagandă de război pe care Ucraina îl folosește încă din prima zi de invazie – și o face chiar eficient.
Aceleași metode, scopuri diferite
Pe lângă războiul propriu-zis pe care îl poartă pe teritoriul său, Ucraine se află și într-un război informațional cu Rusia. Până acum, Ucraina pare să câștige. Zelenski a fost activ din prima zi a invaziei pe social media, cu telefonul în mână, anunțând că nu va părăsi Kievul și că va rămâne să-l protejeze. De atunci, Zelenski a devenit un adevărat lider și un simbol al rezistenței ucrainene în fața agresiunii ilegitime a Rusiei și a devenit tot ce nu este Putin: carismatic și uman.
Aparatul propagandistic al Kremlinului de tip KGB-ist nu funcționează pe social media. Sorry, Vladi! Marile conspirații despre laboratoare secrete, arme nucleare secrete sau imagini trucate cu bombardamente nu reușesc să ajung decât la acei oameni care oricum sunt predispuși să creadă dezinformarea rusă.
Cea mai mare problemă a lui Putin, însă, este faptul că nu reușește să ralieze oamenii în spatele unui ideal. Invazia și motivația ei au fost de la bun început condestată și considerată ilegitmă. Rusia s-a văzut susținută doar de cele mai sumbre dictaturii existente în acest moment pe glob.
În schimb, Zelenski s-a transformat ușor într-un simbol al democrației și al luptei împotriva unui regim dictatorial care a ajuns la performanța de a minți atât de bine încât a ajuns să-și creadă propriile minciuni.
Președintele ucrainean reușește să obțină empatia oamenilor tocmai pentru că dă această impresie de ”om de rând”, dar o face proiectând încrederea unui lider. Aproape în fiecare zi apare la pupitru din Kiev unde prezintă cele mai noi informații despre război unde pledează pentru ajutorul Ucrainei. Această strategie le confirmă ucrainenilor (și nu numai) încă o dată că Ucraina a mai rezistat o zi și victoria nu este atât de intangibilă.
Clipul de mai sus vine și consolidează imaginea de lider și simbol pe care o are Zelenski. Creează un viitor pentru care ucrainenii luptă și trebuie să lupte și unul în care și Europa trebuie să creadă.
Este o manevră eficientă din partea autorităților ucrainene și generată probabil de reacția oamenilor la videoclipul prezentat Congresului american. Clipul în cauză a fost unul șocant și oferea o perspectivă realistă a pierderilor suferite de Ucraina în acest război.
Nu poate fi ignorat nici faptul că Zelenski a fost actor și a interpretat chiar rolul de președinte înainte să fie ales în această funcție. E lesne de intuit că știe cât, cum și ce trebuie să comunice astfel încât mesajul să aibe efectul dorit.
Leave a Comment