Turcia a adoptat o lege controversată, care înăsprește controlul asupra rețelelor de socializare
În decursul zilei de miercuri, Parlamentul turc a adoptat o lege controversată, care ar urma să permită autorităților să aibă un control mai mare asupra rețelelor de socializare.
Concret, platformele de social media precum Facebook și Twitter vor fi obligate să aibă un reprezentant în Turcia, dar și să se supună oricărei decizii judecătorești privind eliminarea conținutului stabilit de instanță, precum și plata unor amenzi, arată Stirileprotv.ro.
Comunitatea internațională îl critică pe Erdogan, al cărui partid a propus legea, pentru că ar dori să obțină monopol asupra rețelelor de socializare și să reducă, astfel, la tăcere orice persoană care se opune regimului de la Ankara.
Amintim faptul că proiectul legislativ a fost depus de către Partidul Justiţiei şi Dezvoltării după ce fiica şi ginerele președintelui Turciei au fost vizaţi de injurii pe Twitter, la începutul lunii iulie.
Atât Facebook, cât și Twitter, se află de ceva timp în atenția autortităților din Turcia, fiind acuzate chiar și de ”propagandă teroristă” și ”insultarea şefului statului”. De partea cealaltă, un raport al Twitter arată că Turcia se află în topul statelor care au cerut cel mai des eliminarea conţinutului.

Articole asemănătoare
Editiadedimineata: Importul de laptopuri, maxim istoric în UE. România, pe primul loc
Cum a arătat prima săptămână de campanie la televizor. Dezbaterile electorale, pe aproape toate posturile
STUDIU. Publicul român este dominat de atitudini prooccidentale
Elon Musk, invitat să vorbească în fața Parlamentului britanic privind viitorul Twitter
Procurorul general al Arabiei Saudite: Moartea lui Khashoggi a fost plănuită