Trump lovește presa din nou: de la ”știri false”, la ”dușman al poporului”
Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, este cunoscut pentru declarațiile controversate împotriva presei și a celor mai mari publicații. Una dintre cele mai cunoscute replici ale sale este ”is fake news”
Pe această linie a mers și după vizita efectuată în Marea Britanie, unde s-au desfășurat proteste masive anti-Trump. Liderul SUA a scris pe Twitter după ce a părăsit aeroportul Prestwick din Glasgow, cu destinația Helsinki – unde va participa la o întâlnire cu Vladimir Putin -, că presa este un ”dușman al poporului”, conform DCnews.ro.
”’Din nefericire, indiferent de cât de bine îmi merge la summit, chiar dacă mi-ar da marele oraş al Moscovei ca recompensă pentru toate păcatele şi relele comise de Rusia de-a lungul anilor, m-aş întoarce la critici spunându-mi-se că nu este suficient – că ar fi trebuit să primesc şi Sankt Petersburg (…) O mare parte din presa noastră este într-adevăr duşman al poporului şi tot ceea ce ştiu să facă democraţii este să reziste şi să obstrucţioneze! Din acest motiv există atâta ură şi disensiuni în ţara noastră – dar într-un anumit moment ne vom vindeca!”, a afirmat Donald Trump duminică.
Acest mesaj nu este o premieră pentru președintele american. Spre exemplu, în urmă cu câteva zile, acesta a atacat în timpul unei conferințe cu premierul britanic, Theresa May, posturile CNN şi NBC. Trump a refuzat să primească întrebări de la corespondentul CNN şi a declarat că postul de televiziune reprezintă „ştirile false”, iar despre NBC News a spus că este „probabil mai rău decât CNN”, conform Adevarul.ro.
NBC a mai fost în trecut ținta lui Trump, când acesta a declarat că licența postului ar trebui retrasă. Disputa dintre televiziunea ce l-a făcut faimos pe președintele SUA prin serialul ”The Apprentice” și Donald Trump a început când postul TV a relatat despre relaţiile tensionate dintre șeful de stat și secretarul său de stat, Rex Tillerson, care – potrivit jurnaliştilor – l-ar fi făcut „imbecil”, conform Digi24.ro.
Articole asemănătoare
Antivacciniștii folosesc 🥕 pentru a evita sancțiunile rețelelor de socializare
Separatiștii pro-ruși ar fi folosit cadavre pentru operațiunile false flag din estul Ucrainei
Recomandările redacției: Elon Musk, midterms, schimbările climatice și „quiet quitting”
Nou studiu: noi tehnici de ”vaccinare” împotriva fake news
Pompeo spune că noul coronavirus a scăpat dintr-un laborator din Wuhan, presa chineză îl acuză că minte