Trei narațiuni des întâlnite care servesc agenda de dezinformare a Kremlinului

Conceptul se “narațiune/narațiuni” vine de multe ori în contextul eforturilor de dezinformare pro-Kremlin. O naratiune semnifică un mesaj general, comunicat prim intermediul unui text, a unei imagini, metafore sau alte mijloace. Dezinformarea pro-Kremlin se folosește de mai multe seturi de narațiuni care funcționează ca un șablon pentru anumite povești ce pot fi adaptate în funcție de audiență. Unele dintre aceste narațiuni au fost folosite chiar de sute de ani, de pildă cea legată de “decadența Occidentului”, documentată încă din secolul al XIX-lea.

Vă prezentăm o trecere în revistă a celor mai celebre 3 narațiuni pro-Kremlin.

Elita coruptă vs Poporul pur

În linii mari genul acesta de narațiune are la bază o împărțire maniheistă a lumii într-o “elită coruptă” și un “popor pur”. Acestă viziune este comună tuturor populiștilor și este folosită într-o formă sau alta în discursul lor. Desigur din aceasta “elită coruptă”, pot face parte atât elite politice, economice cât și intelectuale, acesta fiind portretizate drept alineați de “poporul pur” sau chiar inamici ai acestuia.

Lucrurile acestea le observăm des, atunci când un politician susține că reprezintă “vocea poporului” sau a “majorității tăcute”, dezvoltând o narațiune prin care critica establishment-ul politic și “oferă” votanților o soluție la problemele lor complexe. În cadrul acestei narațiuni găsim diverși țapi ispășitor: bancheri, corporații, evrei, oligarhi, musulmani, birocrați de la Bruxelles etc. Dezinformarea pro-Kremlin exploatează din plin aceast tip de narațiune, așa cum s-a văzut în preajma referendumului pentru Brexit.

Amenințarea la adresa valorilor

Narațiunea despre amenințarea la adresa valorilor este adoptată pentru o mare varietate de subiecte și este folosită de regulă pentru a contracara atitudinile progresiste ale Occidentului în provința drepturilor femeilor, ale minorităților etnice, religioase sau ale grupurilor LGBT, printre altele. Conform acestei narațiuni Rusia întruchipează valorile tradiționale, paternale, în timp ce Occidentul promovează “corectitudinea politică”. Inclusiv în România auzim des de persoane etichetate drept “progresiste”, termen folosit în sens peiorativ. Într-o oarecare măsura la noi disprețul față de “progresiști” evocă o moștenire legionară, a tulburătorilor ani ‘30 ai secolului trecut. Atunci grupul de intelectuali ce simpatizau cu Garda de Fier se folosea de o serie de teme în susținerea cauzei lor: ortodoxismul de tip mistic, românismul și tradiționalismul. Ei se opuneau “moderniștilor”. Deși genul acesta de narațiune a fost desființată și în timpul anilor ‘30, precum și ulterior de-o serie de intelectuali moderați, susținători ai valorilor democratice, o parte din aceste teme au fost reînviate periodic, inclusiv în ultimii ani, fiind folosite împotriva “progresiștilor” de astăzi, care ar atenta la aceste așa-zise valori. De regulă se poate observa în cadrul acestei narațiuni un dispreț față de drepturile individuale și libertatea de expresie.

Pierderea suveranității sau amenințarea la adresa identității naționale

Sursele dezinformării pro-Kremlin vorbesc adesea despre pierderea suveranității unor țări. Exista numeroase exemple ale acestei narațiuni: Ucraina e condusă de străini, statele Baltice nu sunt chiar țări, iar Uniunea Europeană e controlată de Washington.

Totodată, pe lângă această naratiune, o întâlnim și pe cea legată de amenințarea la adresa identității naționale. De aceasta amenințare se fac vinovate anumite grupuri ce reprezintă așa zise pericole existențiale: musulmanii, persoanele homosexuale etc.

Acest tip de narațiune are mare succes în anumite state europene, lucru care a dus și la victoria unor partide extremiste și populiste în alegeri.

Acestea sunt doar trei tipuri de narațiuni pro-Kremlin. Orice peroană care aplică astfel de narațiuni face direct sau indirect (așa zișii “idioți utili”) jocurile Moscovei, deoarece ele servesc perfect agenda Kremlinului, o agendă pe care se află limitarea drepturilor omului, regimuri cleptocratice, autoritare și iliberale. Ar reprezenta o dovadă de naivitate să credem că Moscova a renunțat la ambițiile hegemonice în Europa, doar pentru că nu mai vedem țări ocupate de armatele sovietice de altădată. Moscova are aceleași ambiții, doar mijloacele s-au schimbat. Astăzi bătălia se dă pentru inimile și mințile oamenilor, iar propaganda și dezinformarea sunt principalele arme.