Toți ochii pe Elon Musk. Planurile miliardarului pentru a ajuta extrema dreaptă din Europa

Elon Musk este în atenția Uniunii Europene și a Marii Britanii după ce miliardarul și-a intensificat masiv mesajele de susținere a partidelor de extremă dreapta din Europa. De la declarațiile clare de susținere pentru partidul radical AfD din Germania și până la acuzații grave la adresa prim-ministrului britanic, Keir Starmer, Musk este hotărât să ridice valul dreptei extreme cât mai sus.

Astăzi, 9 ianuarie, miliardarul urmează să poarte o discuție cu Alice Weidel, lidera AfD, pe X – moment ce va fi atent urmărit de autoritățile Uniunii Europene. Temerile că Musk și-ar folosi algoritmul platformei pentru a-i oferi AfD un avantaj electoral sunt cât se poate de reale, iar acest lucru ar încălca legile UE.

Conform Politico, o echipă de 150 de specialiști ai Comisiei Europene vor urmări livestreamul lui Musk pentru a stabili dacă reglementările tech ale blocului comunitar sunt respectate sau nu.

Cât de mult este sau va fi amplificat? La asta se va uita Comisia”, a declarat purtătorul de cuvânt al CE.

Suspiciunile UE vin după situația de la Super Bowl-ul din 2023, când postările lui Musk au fost amplificate artificial prin algoritm pentru a-l depăși pe Joe Biden, președintele SUA, care posta mesaje despre aceleași meciuri ca miliardarul.

Încă de dinainte, dar mai ales după ce Donald Trump a reușit să câștige alegerile prezidențiale de pe 5 noiembrie, Musk a încercat să-și impună agenda pro-extremă dreapta în Europa și s-a asigurat de acest lucru prin nenumăratele comentarii pe care le face despre diversele evenimente sau lideri politici din țările europene.

Susținerea directă pentru AfD este cel mai recent exemplu (alegerile din Germania urmează să aibă loc pe 23 februarie), dar și cel mai puternic cu privire la planurile și ideile lui Musk despre cum ar trebui să arate politica din UE.

Marea Britanie nu scapă nici ea

Din păcate, în vizor nu este luată doar UE, ci și Marea Britanie. Concret, Keir Starmer, prim-ministrul țării, este ținta criticilor și acuzațiilor lui Musk. Starmer, liderul partidului Laburist de centru-stânga, este atât de displăcut de Musk încât acesta plănuiește să-l înlăture din funcția de prim-ministru și să facă loc partidului Reform UK – formațiunea care a stat la baza deciziei de ieșire a Marii Britanii din UE.

Conform Financial Times, care citează surse anonime apropiate de Musk, miliardarul a cerut informații despre cum poate destabiliza guvernul laburist înainte de data următoarelor alegeri. Planul este de crește sprijinul pentru partide de extremă dreapta, ca Reform UK, pentru a-l forța pe Starmer să renunțe la funcția de prim-ministru.

Faptul că cel mai bogat om de pe planetă este susține în mod direct valul extremei drepte de pe glob este suficient de îngrijorător, dar Musk nu este mulțumit doar cu atât. Influența pe care a obținut-o după ce s-a poziționat în tabăra Trump, și a câștigat, îi oferă acum mijloacele prin care nu doar că poate, dar chiar plănuiește să schimbe climatul politic din interiorul țărilor europene, totul în favorea extremiștilor și, absolut nesurprinzător, într-o manieră clar antidemocratică.

Iacob Șerban:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri