Spune-mi cum scrii un email ca să-ți spun cum o să-ți meargă campania. De email marketing

Una dintre ciudățeniile epocii social media?

Email marketingul este încă foarte important.

Cu tot vortexul informațional pe care îl aduc Facebook, Instagram, Twitter, Snapchat alături de multe, multe alte platforme, în care postări din urmă cu numai câteva ore sunt parcă venite din alte ere geologice, ei bine, bătrânul email este încă rege. Dar este normal, cumva. Mesageria de orice tip, fie ea Facebook sau Instagram, este foarte invazivă, iar userii, culmea, nu o folosesc prea mult deși au la dispoziție comunicarea instantanee cu orice persoană de pe această planetă care are cont pe respectiva rețea de socializare.

Este cu atât mai important, prin urmare, să acordăm atenție felului în care trimitem informațiile către baza noastră de date via email.

Iar acest lucru nu poate pleca decât de la interfața prin care decidem să facem comunicarea. Trebuie, prin urmare, să alegem un tip de send machine intuitiv și prietenos, care să facă experiența receptorului simplă și ușoară, ca și cum noi înșine am fi la capătul celălalt al „firului”. Iar aici, sincer, cel care rămâne în continuare unul dintre cei mai buni playeri în acest domeniu este MailChimp.

Cu o interfață super-friendly și, mai mult, un pachet analytics propriu, foarte util atunci când vrem să aprofundăm open rate-ul, precum și alte insight-uri prețioase pentru campaniile pe care le pornim, MailChimp este una dintre primele opțiuni pentru marea majoritate a comunicatorilor profesioniști.

Odată stabilită partea de packaging, așadar, mergem mai departe cu mesajul propriu-zis pe care vrem să-l livrăm. Iar aici contentul este cât se poate de important.

Și pentru că suntem la acest capitol, este normal să începem cu începutul: alegerea unui subiect scurt și percutant, care să fim siguri că reține atenția userului și, mai mult, îl face să deschidă mailul. Iar dacă până acum nu ați acordat foarte multă atenție acestui aspect, vă invităm să vă revizuiți strategia: înșiruirea de cuvinte care compune subiectul emailului este cât se poate de importantă.

Desigur, tot în acest punct este foarte util să consultați și o listă de cuvinte care nu vor trece de filtrele anti-spam. Mulți marketeri aflați la început de drum fac adeseori greșeala de a crede că pot folosi orice cuvinte sau simboluri atunci când vor să promoveze o ofertă, motiv pentru care open rate-ul campaniilor acestora ajunge la cote cât se poate de scăzute.

Iar de aici până la unsubscribe, așa cum știm, nu este uneori decât un pas. Iată, spre exemplu, cum arată procentul de unsubscribe la nivel mondial pentru începutul de an 2018 conform unui studiu foarte interesant făcut de cei de la smartinsights, alături de alți indicatori-cheie pentru tipurile de domenii de activitate și nu numai.

Odată ce alegerea unui subiect clar, concis și atrăgător este realizată, putem, prin urmare, să mergem mai departe cu formularea conținutului propriu-zis al emailului. Iar aici este esențial ca informația să fie cât mai aerisită, grupată în paragrafe scurte, formate din propoziții de impact, dinamice, care să nu plictisească. Pentru a vă face o idee, spre exemplu, despre cât de important este acest aspect, nu trebuie decât să faceți paralela cu un discurs. Cu cât mai dezlânată și îmbâcsită va fi intervenția vorbitorului, prin urmare, cu atât mai mici vor fi șansele să vă capteze atenția și, mai mult, să vă facă să rețineți mesajul.

Ei bine, content-ul unui email trimis în scopuri de marketing nu este cu nimic diferit.

Nu în ultimul rând, asigurați-vă că graficianul cu care lucrați v-a oferit cel puțin câteva bannere bine realizate care să „spargă” campania pe care ați construit-o, pentru că, atenție: nimic nu sperie mai mult destinatarul emailului decât un bloc de text fără sfârșit.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *