Rusia adaugă purtătorul de cuvânt al Meta pe lista persoanelor căutate

Ministerul de interne din Rusia a decis să-l adauge pe Andy Stone, directorul de comunicații al Meta, pe lista persoanelor căutate. Măsura este cea mai recentă mișcare a autorităților ruse de a se lupta cu giganții tech occidentali.

Conform TASS, agenția de presă de stat, citată de Axios, Stone ar fi „căutat în temeiul unui articol din Codul penal al Federației Ruse”. Detalii despre motivele din spatele aceste sentințe nu sunt publice, însă documentele oficiale mai spun că purtătorul de cuvânt al Meta este vinovat de „sprijinirea terorismului”.

O dată cu invazia din Ucraina, terorismul a căpătat mai multe definiții în Rusia, printre ele fiind și distribuirea de informații pe care Moscova nu le consideră adevărate. Practic, cine nu e de acord cu cenzura poate fi foarte lesne acuzat de terorism sau sprijinirea acestuia.

În cazul lui Andy Stone, platformele Meta au fost interzisă în Rusia după invazie – Facebook și Instagram fiind catalogate ca servicii cu „activități extremiste”. De aici sentința purtătorului de cuvânt, cel mai probabil.

Lupta lui Putin cu platformele Big Tech din Occident a fost una continuă din februarie 2022. Pe lângă Meta, Google, Twitch și chiar Wikipedia au avut de-a face cu amenințările și amenzile autorităților de la Moscova.

În săptămânile de după invazie și după ce Facebook și Instagram au fost interzise, cererea de VPN-uri în Rusia a explodat. Conform datelor de atunci, cererea a crescut cu peste 1000% – mai ales după ce Rusia a decis interzicerea oficială a platformelor Meta.

Iacob Șerban:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri