Revoluția fiscală va aduce după sine internet mai scump
Internetul e unul dintre lucrurile cu care România se mândrește – un studiu recent a arătat că țara noastră își menține poziția în top atunci când vine vorba de cea mai rapidă conexiune de net, dar și că ne aflăm destul de sus pe lista prețurilor plătite pentru serviciile de internet.
Dacă până acum, un român plătea în medie 14,42 de dolari pe lună, conform unui studiu realizat de Cable.co.uk. Cu toate astea, dacă Executivul face un pas înainte cu modificările anunțate marți, acest lucru s-ar putea drastic. Deși ministrul Finanțelor a precizat că reglementările sunt ”pentru a ajuta românul”, efectul scontat s-ar putea afla la polul opus.
”E obligația fiecărui om politic, decident să aplice măsurile astfel ca protejeze în special populația, românii și apoi orice altfel de discuție în context european”, a spus Eugen Teodorovici chiar la începutul declarației de presă, înainte să anunțe că industria de telecomunicații va avea parte de taxe mai mari – și nu cu câteva măsuri, ci va sări de la 0,4% la 3%.
Reacțiile nu au întârziat. Nu numai că revoluția fiscală a fost taxată atât de Klaus Iohannis, cât și de opoziția parlamentară, dar critici au venit și din partea specialiștilor în domeniu.
De exemplu, Asociația Operatorilor Mobili din România (AOMR) – Orange, Vodafone, Telekom -, cât și RCS&RDS, UPC România și alte peste 65 de firme reunite in cadrul Asociației pentru Comunicații Electronice din România (ACER) au cerut prim-ministrului să renunțe la aceste planuri, întrucât modificările ”contravin cadrului legislativ european și național” și s-ar putea ajunge la un nivel de taxare ”excesiv și blocant pentru dezvoltarea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice”.
În plus, schimbările anunțate de Teodorovici ”s-ar transforma într-o povară pentru întreaga industrie de telecomunicații din România și pentru toți utilizatorii de internet fix și mobil”.
”Modificările propuse introduc și majorează taxe la un nivel pe care îl apreciem excesiv și blocant pentru dezvoltarea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice.
Măsurile contravin cadrului legislativ european și național. Aceste taxe ar trebui să acopere doar valoarea costurilor administrative suportate de către Autoritatea de reglementare, respectiv valoarea drepturilor de utilizare a resurselor care se alocă. Adoptate în această formă, propunerile s-ar transforma într-o povară pentru întreaga industrie de telecomunicații din România și pentru toți utilizatorii de internet fix și mobil, telefonie fixă și mobilă și servicii de televiziune.
Noile măsuri ar urma să se aplice în mai puțin de 2 săptămâni, fără o consultare prealabilă și fără o analiză de impact la nivelul consumatorilor, operatorilor și al pieței, în ansamblu.
În plus, acest proiect de ordonanță de urgență ignoră multitudinea de alte taxe și contribuții pe care industria le datorează bugetului de stat. Dacă vor fi aplicate în forma propusă, aceste modificări vor genera un impact negativ major asupra activității operatorilor de telecomunicații. Întrucât comunicațiile electronice reprezintă un domeniu de bază al economiei, cu o contribuție importantă la activitatea celorlalte industrii, considerăm că efectul real al masurilor luate va fi amplificat în cascadă, pe termen scurt, mediu și lung.
În repetate ocazii, industria a susținut și a pledat pentru nevoia de predictibilitate și continuitate la nivelul politicii fiscale. Sectorul telecom are nevoie de un context stabil și predictibil pentru a putea continua să investească, să ofere servicii de calitate superioară la prețuri accesibile, să genereze locuri de muncă, să contribuie, prin taxele achitate ca angajator sau ca agent economic, la dezvoltarea economiei. Investițiile în telecomunicații, încurajate de un cadru favorabil, au propulsat acest sector printre primii 5 contributori la PIB, dar în contextul configurat de aceste propuneri, investițiile și dezvoltarea 5G sunt puse sub semnul întrebării.
În consecință, solicităm eliminarea din cuprinsul proiectului de Ordonanță de Urgență a prevederilor referitoare la sectorul telecomunicațiilor.”
Un punct de vedere a venit și din partea Asociației Naționale a Internet Service Providerilor din România (ANISP), care a subliniat patru idei importante: că România riscă să rateze ntroducerea tehnologiilor 5G, IoT, smart city, acoperirea zonelor ”albe”, că prețul unui pachet va crește, va fi afectat mediul concurențial. Nu în ultimul rând, ANISP a atras atenția că suprataxarea industriei de telecomunicații contravine legislației românești și europene.
Joi, Guvernul Dăncilă urmează să discute pe tema propunerilor anunțate de Eugen Teodorovici cu numai două zile în urmă. Cel mai probabil, creșterile taxelor se vor aplica de la începutul anului următor și nu este exclus să fim obligați să scoatem mai mulți bani din buzunar pentru serviciile de telecomunicații și internet.
Articole asemănătoare
Sorin Roșca Stănescu
UPDATE: Nu se știe nimic de jurnalista care a întrerupt transmisiunea postului rus Channel One prin protestul său anti-război
Poza care-l ÎNGROAPĂ pe șeful PSD! De ce Dragnea și ai lui SUNT ”statul paralel”! EXCLUSIV
Echipa campaniei electorale a lui Biden și-a făcut cont pe platforma lui Trump, Truth Social
Cine profită și cine are de pierdut de pe urma interferenței Rusiei în formularea opiniilor publice