Relatări de presă: lupta anticorupție – asemănări și deosebiri între Franța și România

Reținerea fostului președinte francez Nicolas Sarkozy a fost informația cea mai vehiculată la începutul zilei de 20 martie. Mulți dintre chibiții de presă români s-au grabit să clameze asemănări frapante între cazul Sarkozy și cazurile de corupție ce au făcut vâlvă în România, începând cu 2014. Argumentația principală este bazată pe fundamentul cazului Sarkozy: o finanțare ilegală pentru campania electorală de acum 11 ani.

De altfel, marile cazuri de corupție din România au avut la bază fapte și potențiale infractiuni ce s-au petrecut în vremuri aparent trecute, mai bine spus tot în urmă cu 5,10 sau 12 ani. Dar cam aici se opresc asemenările în ceea ce privește relatările de presă ale celor două bresle: din România și din Franța.

În momentul marilor arestări din anii 2014-2015, presa românească trăia din infuzia de clicuri a celor care căutau senzaționalul. Așadar, scurgerile de stenograme din dosarele care nu ajungeau încă pe masa judecătorilor erau o obișnuință a peisajului jurnalistic românesc, foarte puțini fiind aceia care își puneau problema veridicității lor, a faptului dacă ele reprezintă sau nu probă în dosar și, mai ales, cât din publicarea acestora este sau nu intruziune în viața privată a individului. Suplimentar sau la pachet venea spectacolul arestului preventiv: coborârea/urcarea în dubă și filmarea cu predilecție a cătușelor purtate de oameni ce încă nu aveau o sentință definitivă de vinovăție, au devenit elemente din cotidianul știrilor. S-a dezvoltat în acest fel o apetență a răului, o predilecție pentru senzaționalul grotesc care scufunda orice tentativă de a delimita vinovății sau drepturi de viață privată. Cel care avea neșansa de a apărea în cercetările procurorilor era declarat vinovat de către societate, înainte de verdictul unui judecător, în baza unor informații suculente livrate de o anumită parte a presei care înghițea și scuipa pe mai departe orice informație venită din zona judiciară.

Pentru cei care vor să facă o paralelă între cele două situații este suficient să arunce o privire pe online-ul francez, la fel de liber și de dereglementat ca cel românesc, dar din care lipsesc cele două elemente senzaționale: Sarkozy plimbat în cătuse, cu ocazia reținerii și orice fel de stenograme sau dovezi suculente de viață privată. De altfel, France 24 dă poate cea mai ”doveditoare” imagine a fostului presedinte francez, acesta apărând într-o strângere cordială de mână cu dictatorul libian ce aparent i-a finanțat campania.

În aceeasi notă se înscrie si cunoscutul ParisMatch, care evită orice referire cancanistică a subiectului. Chiar si cea mai puternică agenție frantuzească – AFP, deschide site-ul cu un film de prezentare a subiectului, cu titlul: Nicolas Sarkozy en garde a vue, în care desi apare o imagine a clădirii în care este reținut fostul președinte, toate imaginile din film cu acesta sunt imagini de arhivă, în care nu este nici încătușat, nici urcat în duba poliției.