Războiul din interiorul PSD se acutizează. Darius Vâlcov atacat pe un site apropiat de Paul Stănescu

Războiul din interiorul PSD continuă și pare că atinge noi cote. Pe zi ce trece, cercul actorilor implicați în conflict crește, iar mizele devin tot mai mari. Există pe de o parte conflictul dintre primarul general al Capitalei, Gabriela Firea și ministrul de Interne, Carmen Dan, care acum s-a transformat în conflictul Firea – Carmen Dan și Liviu Dragnea, de vreme ce liderul PSD s-a plasat de partea ministrului de Interne. Acum acest conflict s-a acutizat, presa relatează că Gabriela Firea i-ar fi cerut marţi seară lui Liviu Dragnea “să facă un pas înapoi” de la şefia PSD. „O retragere ar fi benefică pentru partid și țară (…) Mereu spune că ma sprijină, dar realitatea este alta (…) mă sprijină până intru în groapă (…) m-a sprijinit până am alunecat”, a spus Gabriela Firea.

g4media.ro

Pe de altă parte, Gabriela Firea nu reprezintă singura voce critică din interiorul PSD. Nu de mult, Ecaterina Andronescu îi cerea lui Liviu Dragnea același lucru printr-o scrisoare deschisă, adică „un pas în spate de la șefia PSD”. Recent, și Paul Stănescu pare a îngroșa rândurile celor nemulțumiți de Liviu Dragnea și conducerea partidului.

Miercuri, site-ul Olt Alert a publicat un atac extrem de dur la adresa lui Darius Vâlcov, lansat de fostul viceprimar al Slatinei, pe fondul postării lui Vâlcov în care acesta îl numea „sandilău” pe un protestatar. Este o premieră, dat fiind că site-ul e extrem de apropiat de Paul Stănescu, omul care l-a adus pe Darius Vâlcov în PSD, transferându-l din PDL. Darius Vâlcov este mâna dreaptă a preşedintelui PSD şi omul cu care Dragnea se consultă la fiecare decizie politică importantă.

“Fostul viceprimar al Slatinei în perioada 2007-2008, Valeriu Matei, îl face cu ou și cu oțet pe fostul său șef, ex-primarul orașului Darius Vâlcov, spunând despre acesta că a luat-o razna rău de tot”, scrie Olt Alert.

olt-alert.ro

Mai mult, site-ul preia insinuările fostului viceprimar, care aminteşte despre presupuse “consultații psihiatrice” la care ar fi fost supus Darius Vâlcov și despre care amintea un medic din Slatina.“Cum poți, măi, nesimțitule, să-l faci pe ăla «sandilău», când tu știi foarte bine de «consultațiile» tale psihiatrice despre care vorbea, în 2008, doctorul Renică Diaconescu?”, a scris Valeriu Matei, preluat de Olt-Alert.ro.

Robert Manea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri