Publicațiile occidentale încearcă să evacueze personalul local din Afganistan
Instituțiile media occidentale încearcă să evacueze persoanlul local din Afganistan, după ce țara a căzut fulgerător în mâinile talibanilor. Viața acestora este pusă în pericol, susțin publicațiile internaționale, care fac tot posibilul pentru a-i salva pe colaboratorii lor.
Zeci de interpreți, ghizi și jurnaliști locali ai Washington Post și New York Times au fost scoși din țară în ultimele zile, în timp ce Wall Street Journal a declarat că „a evacuat cu succes sâmbătă ultimii săi membri ai staff-ului din Kabul după o săptămână de încercări repetate care au inclus atacuri împotriva unora dintre ei”, conform CNN.
Un efort similar este depus și de CNN, care a afirmat, prin vocea lui Brian Stelter, că „sefii biroului și personalul de securitate de la Kabul la Doha la Londra până la DC s-au străduit să-i scoată pe acești colegi din Afganistan”.
Și corespondentul CNN Clarissa Ward a părăsit Afganistanul, după mai bine de trei săptămâni. Aceasta a afirmat că și translatorul afgan cu care echipa ei a lucrat s-a aflat în zborul spre Doha, Qatar.
„Sincer, nici măcar nu-ți pot spune ce ușurare a fost asta, pentru a putea fi sigură că s-a urcat în acel avion și începe o viață nouă. Este înfricoșător pentru el. Era aproape în lacrimi. Încercam să-l liniștim și să-i spunem că va fi bine. Dar mulțumesc lui Dumnezeu că s-a urcat în acel avion”, a mai spus jurnalista.
La rândul său, Fox News a anunțat duminică că mai mulți asociați afgani au fost evacuați, alături de familiile lor.
Articole asemănătoare
RT și Sputnik, interzise pe YouTube
Un al șaselea jurnalist a fost găsit mort în Ucraina. Mark Levin lipsea de pe 13 martie
Google admite că a crescut prețul pentru reclame online, fără să anunțe agenții de publicitate
Aplicația Facebook, imposibil de șters de pe smartphone-urile Samsung
Analiza vocii indivizilor va avea impact asupra jurnalismului