UPDATE | PSD, statut preferențial pe ROTLD. Cine decide ce-i obscen și ce nu? EXCLUSIV

În urma publicării acestui material, variantele prezentate nu mai sunt disponibile. Acestea au fost cumpărate (nu cenzurate, ca și exemplul cu PSD). 


În vara acestui an, o revoltă în mediul online a fost generată după ce un român a fost oprit de Brigada Rutieră pe motiv că avea plăcuțe de înmatriculare personalizate, cu un mesaj anti-PSD. Ulterior, bărbatului i s-a deschis un dosar penal, deși a afirmat în mai multe rânduri că avea plăcuțele originale în mașină, care a fost clasat ulterior. Poliția a recunoscut că s-a pripit în cazul lui Răzvan Ştefănescu.

În acele zile, rețelele de socializare au fost împânzite de mesajul ”m**e PSD*. La scurt timp după ce a izbucnit scandalul, mai multe poze cu mesajul special îndreptat spre partidul aflat la guvernare au devenit virale. Cineva chiar a strigat ”sloganul” și în timpul unui meci de-al Simonei Halep, gest taxat dur de tenismenă.

Am văzut un lan de rapiță cu mesajul anti-PSD, o pereche de șosete, o piscină proaspăt însemnată, un tricou, o floarea-soarelui și așa mai departe (mai multe exemple pe Vice.ro). Te-ai fi așteptat ca această idee, de a rezerva în mod explicit un domeniu, să îi fi venit cuiva, la cât de mare a fost impactul. Cu toate astea, nu există niciun site în acest sens.

Răspunsul la această dilemă e destul de simplu: nu există pentru că nu poate fi înregistrat. Așa cum veți vedea și în imaginile de mai jos, încercarea rezervării domeniului muiepsd.ro pe ROTLD (Romania Top Level Domain) rezultă într-o eroare: ”Domeniul conține cuvinte obscene”.

Nimic deplasat până acum. Cu toate astea, dacă încercăm să înlocuim PSD cu PNL, de exemplu, ori cu USR, pagina ne redirecționează spre o factură, dovadă că putem cumpăra aceste două domenii, pe care sistemul nu le mai consideră a fi cu caracter obscen. Același lucru se întâmplă dacă schimbăm ultimul termen cu un cuvânt aleatoriu, precum ”masă”.

Cu alte cuvinte, nu pare a fi o eroare bazată pe cuvinte-cheie (în acest caz, ”m**e*), un proces automat de filtrare, întrucât ar fi apărut și în celelalte trei cazuri prezentate – sau altele asemănătoare. Mai degrabă pare că domeniul în cauză a fost restricționat în mod explicit, la cerere.

Pentru a afla mai multe, Mediastandard.ro a trimis Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare în Informatică (ICI) o solicitare, în baza legii 544/2001, pentru mai multe detalii privind ”cine sau care este factorul decizional în acest caz”.

Vom reveni cu răspunsul Institutului. 

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri