Protest în presă. Manifestul mai multor jurnaliști împotriva Realitatea: Au decis să nu plătească oamenii care au emis opinii contrare
Mai mulți jurnaliști ai unei publicații cunoscute din România au rupt tăcerea, vorbind despre situația tensionată din cadrul instituției private pentru care lucrau.
Pe pagina sa de Facebook, Carmen Dumitrescu povestește că, după întoarcerea lui Cozmin Gușă în PSD, noua conducere a publicațiilor locale a avut o serie de cereri îndoielnice la adresa echipei de jurnaliști. Printre altele, redacției i s-a cerut ”experimentarea” cu articole de can-can, lipsite de interesul public, precum publicarea unei știri despre poziții sexuale sau pătrunjel, conform acestei postări de pe social media.
Ulterior, oamenii de presă ar fi aflat că cei doi coordonatori, Alin și Ecaterina Alexandrescu, că ”au fost anchetați şi condamnați pentru fapte de natură penală, mai exact pentru șantaj”, în 2011. Informația i-ar fi fost transmisă și patronului, Cozmin Gușă.
”Între timp, am fost informați şi de faptul că nu ne vom încasa salariile, pentru că se face un audit intern și firma are probleme. Unii au înțeles acest lucru, alții în schimb au avut rezerve legat de mesajul administraţiei siteurilor pentru ca în final să se afle adevărul. Nu avusese loc niciun audit intern, doar că şefii „șantajiști” au decis să nu plătească oamenii care au emis opinii contrare sau şi-au permis să-şi spună părerea. În cele din urmă, unii dintre noi am demisionat, alții am fost concediați abuziv, fie pentru că nu am acceptat condiţiile impuse, fie pentru că insistam întreband când ne luăm salariile”, mai explică Carmen Dumitrescu în manifestul publicat pe pagina sa de Facebook.
Momentul cel mai tensionat, spun semnatarii postării, a fost când o colegă de-a lor a fost amenințată. Este vorba chiar despre Carmen Dumitrescu, fondatoare a Liber în Teleorman și corespondent pentru Mediafax. La începutul lunii decembrie, aceasta a postat pe Facebook că a fost amenințată de ”ăia care conduc acum Realitatea”. Într-un alt mesaj, aceasta a dezvăluit că Cozmin Gușă a sunat-o pentru a își cere scuze pentru comportamentul subalternilor lui.
„M-a sunat Cozmin Gușă să îmi spună că îi pare rău că subalternii lui amenință jurnaliști. Apreciz aceste scuze, dar asta nu schimbă cu nimic faptul că s-a ajuns la așa ceva. Adică nu-mi erau suficiente amenințările celor din politică, era cazul să se adauge la asta și amenințările celor care, vezi Doamne, coordonează proiecte jurnalistice. Repet, apreciez că acționarul Realității a avut o atitudine corectă în situația asta, dar procesul cu ei merge mai departe. Nu de alta, dar de când lucrez eu în presă, umilință mai mare decât asta nu am trăit. De fapt, a fost prima dată când m-am despărțit de un proiect (și am fost în multe) în termeni scârboși. Și eu nu trec peste asta. Ca să fie clar”, a mai scris jurnalista pe rețeaua de socializare.
Manifestul a fost semnat de mai mulți jurnaliști din teritoriu: Carmen Dumitrescu – Teleorman, Claudiu Dumitrache – Teleorman, Mica Şvab – Maramureş, Romeo Dorian Crîşmaru – Mehedinţi, Augusta Tesinschii – Sălaj, Adrian Tudor – Tulcea, Raluca Budusan – Sibiu, Maria Mădălina Hârjoghi – Brăila, Claudia Toader – Bacău, Florin Crăciun – Bacău, Dan Bîrjoveanu – Neamț, Vlad Călin Dumitrescu – Prahova, Dan-Cătălin Predescu – Galați, Cristian Lapa – Vaslui, Cătălin Stancu – Vrancea, Horia Sorin Secli – Harghita, Petronel Tudor – Ialomița, Vlad Andrei Manolăchescu – Covasna, Paul Marius – Alba, Alexandru Vlaicu – Argeș, Anca Spânu – Galați, Daniel Bâlteanu – Timișoara, George Enache – Dâmbovița.
Dragii noștri cititori,Scriem aceste rânduri pentru că voi trebuie să înțelegeți prin ce am trecut noi, jurnaliști care…
Gepostet von Carmen Dumitrescu am Donnerstag, 12. Dezember 2019
În 2011, cei doi – soț și soție – au fost prinși în flagrant în timp ce luau bani de la reprezentanții unei instituții medicale private. Alin-Alexandru Alexandrescu și soția sa, Ecaterina, au cerut suma de 300.000 de euro de la MedLife, în schimbul nepublicării unor informații cu caracter privat despre pacienți, bolile pe care aceștia le au și tratamentul pe care îl urmează. Cei doi, împreună cu un alt complice, au fost acuzați de constituire a unui grup infracţional organizat, acces fară drept la un sistem informatic, transfer neautorizat de date dintr-un sistem informatic, perturbarea gravă, fără drept, a funcţionării unui sistem informatic, fraudă informatică şi şantaj, însă judecătorii au dat pedepse minore. Principalul acuzat, Alin Alexandrescu, a făcut un an din cei doi pe care trebuia să-i execute, în timp ce soția sa și celălalt inculpat au primit doi ani de închisoare fără executare.
Articole asemănătoare
La ce folosesc tinerii români internetul: peste 44% dintre studenții și elevii de peste 16 ani citesc presa online
Google învață presa independentă cum să identifice noi surse de venit
Bugetul rablei pentru electrocasnice, epuizat în 8 minute. Din nou probleme cu site-ul
Trump distribuie propagandă rusă despre contra-candidatul său, menită să influențeze alegerile din 2020
Instrumentele de asistență pentru clienți ale Microsoft, accesate de hackerii care au atacat SolarWinds