Prințul Harry a contribuit la un plan de acțiune pentru combaterea dezinformării
Prințul britanic Harry și-a adus aportul la conceperea unui plan de acțiune pentru combaterea dezinformării, care conține 15 măsuri considerate necesare de autori pentru a limita răspândirea acestui fenomen.
Raportul, care este realizat de Institutul Aspen alături de 16 autori și trei coordonatori, are scopul de a combate „problema tot mai mare a dezinformării în tehnologie, media și social media”. Despre planul de acțiun, prințul Harry a afirmat că speră să vadă că „recomandările de fond și practice ale Comisiei noastre sunt preluate de industria tehnologiei, industria media, de factorii decizionali și de lideri”, conform The Independent.
„Acest lucru ne afectează nu doar pe unii dintre noi, ci pe toți”, a afirmat membrul familiei regale britanice.
15 recomandări pentru a combate fenomenul fake news
Raportul subliniază că sunt trei măsuri ce trebuie abordate în încercarea de a limita fake news: „creșterea transparenței”, „consolidarea încrederii” și „reducerea daunelor”.
Pentru a face acest lucru, mai afirmă Comisia Aspen pentru tulburarea informației, rețelele sociale trebuie să adopte politici transparente, să dezvăluie informații despre practicile de moderare a conținutului și publicitate.
O altă măsură prevăzută în cod se referă la susținerea jurnalismului local. Acordarea unui ajutor financial presei ar inversa „colapsul jurnalismului local și erodarea mass-mediei de încredere”.

Articole asemănătoare
O publicație din Italia, despre mișcarea negaționistă din România: „Cunoscutul site rusesc «Sputnik» este principalul motor”
Numărul jurnaliștilor uciși în Gaza depășește pragul de 100
Se lanzează Oversight Board, Curtea de Apel a lui Facebook pentru reclamațiile tale
5 fake-uri lansate de presa pro-Kremlin despre catastrofa de la Nova Kahovka
S-a lansat Codul de bune practici în influencer marketing. Influencerii trebuie să-și marcheze materialele plătite