Premierul Albaniei compară presa online cu propaganda nazistă și propune restricții pentru publicații
Premierul Albaniei a făcut, în cadrul discursului ținut la South East Media Forum al OSCE, o serie de declarații controversate. Edi Rama a cerut ca presei online să-i fie impuse restricții.
Acesta susține că limitarea drepturilor publicațiilor online este necesară, întrucât reprezintă o amenințare prin prisma dezinformării. Premierul albanez a mai comparat situația actuală cu “propaganda nazistă”, conform Ziare.com.
„Atunci când încerci să-ți imaginezi ce a făcut lumii mașinăria de propagandă a naziștilor prin intermediul libertății de exprimare, este uluitor. Atunci când încerci să analizezi câte probleme apar în fiecare zi din diferite surse ale răului din această lume, terorism, fundamentalism, pedofilie, boli ale societății moderne, libertatea de expresie poate ajunge la mulți oameni și îi poate influența”, a subliniat șeful guvernului albanez.
Șeful executivului de la Tirana a mai adăugat că politicienii sunt afectați de lipsa de reglementare a presei online, fiind victimele defăimării.
Nu este prima oară când Albania propune limitarea drepturilor jurnaliștilor care activează în online. Parlamentul albanez discută în această perioadă un “pachet anti-defăimare”, în urma căruia presa ar urma să fie supravegheată de stat.
Discursul premierului a fost aspru criticat de organizațiile pentru protejarea drepturilor jurnaliștilor. Reporteri fără frontiere, alături de alte trei organizații, au făcut apel la Uniunea Europeană să intervină în tentativele Albaniei de a submina libertatea presei.

Articole asemănătoare
Mai mulți jurnaliști au murit în Mexic decât în războiul din Ucraina. Alți doi lucrători media, uciși în plină stradă
Se încing apele în PSD: Ecaterina Andronescu cere DEMISIA lui Liviu Dragnea
Principalul opozant al lui Vladimir Putin a fost condamnat la închisoare
Google le-a cerut traducătorilor de rusă să nu facă referire la un „război” în Ucraina
Editiadedimineata: Cum arătau și ce presupuneau carantinele de altădată. O istorie cu demonizări și tensiuni rasiale