Politica TikTok, decisă de un fost oficial chinez. ByteDance neagă orice implicare a Beijingului
Deși ByteDance, compania chineză care deține TikTok, a negat în nenumărate rânduri orice legătură cu guvernul de la Beijing, noi detalii despre cine și cum a fost făcut regulamentul ies la iveală.
Două persoane apropiate companiei susțin că un fost oficial chinez, în vârstă de aproape 30 de ani, a fost responsabil pentru deciderea ce este sau nu acceptat pe platforma de streaming video. Înainte de a ajunge la ByteDance, Cai Zheng a fost diplomat din partea Chinei la Teheran, arată Financial Times.
În 2018, anul în care se vehiculează că Cai Zheng s-a alăturat proiectului, ByteDance nu se afla la nivelul de libertate pe care l-ar avea în acest moment. Abaterea clipurilor difuzate pe Douyin, versiunea chineză a TikTok, a determinat autoritățile chineze să supună compania la un control exigent. La acel moment, conducerea firmei și-a cerut scuze în mod oficial față de Beijing.
Totuși, sursele citate de Financial Times susțin că fostul diplomat nu ar fi tocmai cel mai înrăit adept al liniei Partidului Comunist Chinez, însă că pregătirea sa ar putea influența într-o anumită măsură deciziile luate în cadrul ByteDance.
Colaborarea lui Zheng cu ByteDance a încetat în acest an, cel mai probabil din cauza intenției companiei de a scoate TikTok de sub influența Chinei. Un rol în eliberarea fostului diplomat din funcție a fost și decizia companiei de a adapta conținutul interzis în funcție de stat.
ByteDance susține că informațiile sunt denaturate, întrucât rolul pe care Zheng l-a avut în trecut în administrația publică nu a fost considerentul pe care el a fost angajat.
„Nu am avut în vedere angajarea lui Zheng pentru că rolul său anterior era în sectorul public și nu au existat conversații cu guvernul în procesul de angajare. Pe măsură ce TikTok a continuat să-și construiască echipele globale de siguranță în hub-urile regionale, Zheng a decis să se mute la echipa de jocuri a ByteDance”, a transmis compania chineză.
Articole asemănătoare
Relația lui Viktor Orban cu PPE: o scurtă istorie a izolării Fidesz
Șeful TikTok va depune mărturie în fața Congresului american, în martie
X, fosta Twitter, valorează mai puțin de jumătate din prețul pe care Elon Musk l-a plătit pentru achiziție
Robotul FEDOR a dispărut de pe Twitter, după ce s-a luat de doi cosmonauți ruși
Atacurile informatice ale Rusiei și motivele din spatele acestora, explicate de expertul UE Stanislav Secrieru