Parlamentul European a lansat un joc gratuit în care utilizatorii controlează o campanie de dezinformare
Cum poți învăța să recunoști dezinformarea? Parlamentul European a lansat „Vote for Turtle”, un joc online gratuit în care tu creezi o campanie de manipulare.
Utilizatorii au misiunea de a influența rezultatul unui concurs fictiv pentru „Cel mai bun animal de companie al anului”, folosind șase tehnici de manipulare. Scopul jocului nu este să promoveze știri false, ci să îi ajute pe participanți să înțeleagă mecanismele psihologice și tehnicile folosite în campaniile de dezinformare.
În joc, utilizatorul trebuie să îl ajute pe „Turtle” să câștige competiția. Spoiler alert: importante nu sunt argumentele obiective, ci obținerea a cât mai multor voturi prin orice mijloace posibile. Pe parcurs, participanții descoperă cum sunt exploatate emoțiile, prejudecățile și reacțiile instinctive ale oamenilor în mediul online. Jocul explică, prin exemple interactive, tehnici precum apelul la emoții puternice, crearea unui sentiment de urgență, manipularea imaginilor, atacurile la persoană sau exploatarea prejudecăților deja existente.
Parlamentul European arată în comunicatul de lansare că jocul se bazează pe teoria „inoculării” psihologice. Ideea este asemănătoare unui vaccin: expunerea controlată la tehnicile de manipulare îi poate ajuta pe oameni să le recunoască mai ușor atunci când le întâlnesc în viața reală.
„Vote for Turtle” este disponibil gratuit și poate fi jucat direct în browser, fiind destinat atât tinerilor, cât și adulților interesați să înțeleagă mai bine tacticile folosite pentru influențarea opiniei publice în mediul online.

Articole asemănătoare
Comentariile rasiste ale unui jurnalist grec au dus la concedierea sa din cadrul televiziunii publice
Editiadedimineata: Telenovelă în jurul averii lui Larry King. Testamentul jurnalistului este disputat
Culisele rivalității dintre Apple și Facebook. Cum a eșuat parteneriatul dintre cele două companii
Erdogan dorește arestarea unui jurnalist turc aflat pe teritoriul României
Google nu scapă de divizare nici în era Trump: Departamentul de Justiție vrea în continuare soluționarea monopolului