Panica indusă de dezinformare a dus la peste o sută de morți, în Mozambic
Jurnaliștii și experții în dezinformare tind să spună că informațiile false afectează societățile noastre mai profund decât ne putem imagina. Ceea ce s-a întâmplat recent în Mozambic, unde aproape o sută de persoane și-au pierdut viața din cauza panicii induse de dezinformare, este cu siguranță un exemplu tragic în acest sens.
Peste 100 de persoane au încercat să fugă de pe continent spre o insulă din provincia Nampula, după ce au fost expuse la informații false privind răspândirea holerei. Aceștia au supraaglomerat un feribot improvizat, care în realitate era doar o barcă de pescuit obișnuită, ceea ce a dus la scufundarea navei, conform The Guardian.
Cel puțin 96 de pasageri, mulți dintre ei copii, s-au înecat, iar 26 de persoane sunt încă date dispărute.
Oficialii mozambicani nu au făcut precizări cu privire la originea dezinformării. Cu toate acestea, potrivit rapoartelor locale, locuitorii provinciei Nampula s-au temut că boala care a afectat țara se va răspândi în regiunea lor și au intrat în panică.
Aceasta nu este prima dată când dezinformarea despre holeră duce la pierderea de vieți omenești. În ianuarie, dezinformarea cu privire la holeră a dus la uciderea a cel puțin trei lideri comunitari și la distrugerea a 50 de case în provincia Cabo Delgado din nordul Mozambicului.
Pe lângă boala care a luat viața a 32 de persoane din octombrie 2023, diferite regiuni din Mozambic au fost asediate de insurgenți încă din 2017, ceea ce a dus la creșterea fricii în rândul cetățenilor și a devenit, de asemenea, un teren propice pentru informații false. De la începutul luptelor, peste 5.000 de persoane au fost ucise și aproape 1 milion au fost forțate să își părăsească locuințele.
Articole asemănătoare
Sondaj IRES. Jurnaliștii n-ar putea să-i convingă pe români să se vaccineze, însă preoții și primarii au mai multe șanse
Raport britanic: Câteva măsuri pe care Guvernul ar putea să le ia pentru stoparea declinului jurnalismului
O nouă gafă marca Prim-ministrul României
Snapchat va plasa reclame lângă mesajele de la prieteni
India: forța din spatele fake news-urilor este naționalismul