Meta trebuie să limiteze utilizarea datelor personale pentru publicitatea online, în UE
Meta va trebui să limiteze modul în care folosește datele personale colectate de la utilizatori atunci când acestea sunt prelucrate cu scopul de a rula reclame personalizate. Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJEU) a decis că Facebook, ca alte rețele sociale, nu poate folosi astfel de date fără un proces de ”minimalizare”.
Hotărârea Curții vine în urma unui proces deschis împotriva Meta de un utilizator din Austria, care a dat compania Big Tech în judecată pe motiv că datele sale personale au fost folosite pentru a-i fi prezentată publicitate personalizată.
Autoritățile austriece au decis să trimită cazul către CJEU, dată fiind natura speței ce ține de reglementările Uniunii.
Decizia instanței europene a fost foarte clară și a stabilit, în baza legii GDPR, că Meta nu poate folosi datele personale ale utilizatorilor în scopuri comerciale, fără anumite limite.
„O rețea de socializare online, precum Facebook, nu poate utiliza toate datele cu caracter personal obținute în scopul publicității direcționate, fără restricții de timp și fără distincție în ceea ce privește tipul de date”, spune CJUE într-o declarație de presă.
Meta se apără și afirmă că datele oferite agențiilor de publicitate nu sunt diferențiate în categorii speciale atunci când personalizează reclamele, iar informațiile personale nu pot fi partajate de agenții.
Verdictul, însă, ar putea reprezenta o nouă măsură de protecție pentru utilizatorii din Uniunea Europeană, ale căror date personale vor fi protejate chiar mai mult decât acum, cel puțin când vine de prelucrarea lor în scopuri publicitare.
„Ca urmare a acestei hotărâri, doar o mică parte din bazinul de date al Meta va putea fi utilizată pentru publicitate, chiar și atunci când utilizatorii își dau acordul pentru publicitate. Această hotărâre se aplică, de asemenea, oricărei alte companii de publicitate online, care nu are practici stricte de ștergere a datelor”, a declarat avocata reclamantului, citată de Reuters.
Articole asemănătoare
Noua Zeelandă impune noi sancțiuni asupra celor care propagă dezinformări pro-rusești
Algoritmul Facebook ar promova în mod activ fenomenul negării Holocaustului
Contestarea masacrului de la Bucha a prins pe Facebook mai bine decât imaginile cu ororile
Reels, tot mai popular pe Facebook și Instagram. Formatul a generat venituri similare cu TikTok
Comunicat surprinzător al Academiei Române despre 5G, cu false afirmații ale OMS și teorii ale conspirației