Meta pare a că luat piciorul de pe pedala de accelerație a construirii unui metaverse. Ramura executivă a companiei e mult mai interesată de inteligența artificială zilele acestea, iar declarațiile de presă din ultimele luni subliniază această schimbare.
Andrew Bosworth, directorul de tehnologie al Meta, a declarat că el, Mark Zuckerberg și Chris Cox, directorul de produs, sunt extrem de implicați în proiectele AI ale companiei.
„Tocmai am creat o nouă echipă, echipa de inteligență artificială generativă, în urmă cu câteva luni; sunt foarte ocupați. Este probabil domeniul în care îmi petrec cel mai mult timp, la fel ca Mark Zuckerberg și Chris Cox”, a declarat Bosworth într-un interviu citat de Business Insider.
Bosworth a continuat și a vorbit despre cum inteligența artificială poate fi folosită pentru a eficientiza departamentul de reclame digitale, astfel încât să le ofere agențiilor de publicitate unelte mult mai precise de targetare a audienței.
La finalul lunii februarie Meta și-a lansat programul de inteligență artificială ”LLaMA”, după ce ChatGPT crescuse în popularitate. În martie, când făcea anunțul că 10.000 de angajați ai Meta urmează să fie demiși, Mark Zuckerberg vorbea și de oprirea unor proiecte considerate redundante, precum integrarea NFT-urilor pe Facebook și Instagram. În postarea sa a afirmat că „cea mai mare investiție a noastră este în dezvoltarea inteligenței artificiale și integrarea acesteia în fiecare dintre produsele noastre”.
Cel mai recent proiect AI se referă la un program (denumit SAM) ce poate identifica obiectele aflate într-o imagine printr-un proces de segmentare a fotografiei.
Sigur, planurile pentru metaverse nu au fost uitate sau abandonate – parte din motivul pentru demiterea a zeci de mii de angajați sunt sumele uriașe plătite pentru dezvoltarea acestui proiect – dar investitorii Meta nu sunt tocmai bucuroși de miliardele pe care Zuckerberg le alocă fără probleme către metaverse.
Meta e foarte angajată să construiască acest univers digital, dar e clar că în perioada asta atenție e asupra inteligenței artificială. De când ChatGPT, iar mai apoi Bing AI, a captat scena publică ar fi o greșeală pentru orice companie din sectorul tech să ignore acest trend al programelor AI.
La fel cum criptomonedele, NFT-urile și apoi metaverse-ul au fost subiectele de interes pentru public, acum este rândul inteligenței artificiale. Cât timp va sta în lumina reflectoarele e greu de estimat, însă faptul că această tehnologie poate afecta piața muncii ar putea însemna că discuțiile despre AI să fie tot mai dese.
Leave a Comment